Actorii, care au divorțat în 2012, după șase ani de căsnicie, au ajuns să comunice numai prin intermediari, anunță dailymail.co.uk.
„Nu vor să mai aibă de-a face unul cu altul și au ajuns în punctul în care nu mai vorbesc nici măcar despre Suri (fiica lor în vârstă de opt ani – n.r.). Nici unul nu-și dorește să revină la sentimente mai bune”, a spus o sursă.
După divorț, Katie Holmes (36 de ani) a fost surprinsă în compania actorului Jamie Foxx, cu care se zvonește că s-a iubit în secret timp de un an.
La rândul lui, Tom Cruise (52 de ani) era acuzat că își vede rar fiica din cauza programului încărcat.
Katie Holmes o va interpreta pe Jackie Kennedy într-o mini-serie.