Actriţa americană a fost convinsă de soţul ei, cântăreţul Josh Kelley, să se mute în Nashville, Tennessee, patria muzicii country, de dragul carierei lui, care tocmai decolează, relatează FemaleFirst.co.uk.
Fosta vedetă din “Anatomia lui Grey” a părăsit deja Los Angeles şi s-a stabilit cu Kelley şi fiica lor adoptată, Naleigh, într-o zonă izolată din statul american Utah.
Heigl a recunoscut că se gândeşte de ceva timp să se mute din nou, după ce soţul ei a primit un contract din partea casei de discuri Universal Music Nashville în noiembrie anul trecut, spunând că “reevaluează” situaţia lor.
Pe de altă parte, Josh Kelley a declarat, pentru revista Us Weekly, că rugăminţile sale au avut succes: “Deocamdată trăim în Utah, în munţi. Katie călăreşte, iar eu pescuiesc mult… Dar ne căutăm şi o locuinţă în Nashville”.
Cu toate astea, el spune că nu se vor stabili cu totul în oraşul din Tennessee: “Probabil ne vom împărţi timpul”.