Cum a reacționat Kate Winslet atunci când i s-a spus „să-și acopere colăceii” pe platoul de filmare
Kate a pozat pentru noul număr al revistei Harper’s Bazaar Marea Britanie, etalându-și frumusețea naturală. Actrița de 48 de ani a povestit că „a refuzat să-și acopere colăceii”, după ce un membru al echipei de filmare i-a sugerat acest lucru în timpul filmărilor pentru „Lee”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Vedeta câștigătoare a unui Oscar o interpretează pe Lee Miller, un fotomodel devenit fotograf în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în filmul adaptat după biografia „The Lives of Lee Miller” de Antony Penrose, publicată în 1985.
Kate Winslet, în vârstă de 48 de ani, interpretează rolul lui Lee Miller, un model care se transformă în fotograf de război și devine corespondent al revistei Vogue pe durata conflictului. În peliculă, Winslet apare fără sutien, încercând să recreeze una dintre celebrele fotografii ale lui Miller.
Kate a explicat cum un membru al echipei i-a sugerat să stea mai drept pentru a-și ascunde colăceii de pe burtă. Actrița a avut o reacție la care nimeni nu s-ar fi așteptat!
„E un moment în care Lee stă pe o bancă în costum de baie… Și cineva din echipa de filmare a venit și mi-a spus: ‘S-ar putea să vrei să stai mai dreptă’. Ca să nu mi se vadă burta? Nu în viața asta! A fost intenționat din partea mea, știi, nu?” , a povestit Kate, în cadrul interviului menționat anterior.
Kate Winslet și-a acceptat cu greu imperfecțiunile
De asemenea, ea a recunoscut că nu o deranjează să afișeze o imagine care se află departe de perfecțiune și de standardele exagerate ale frumuseții pe care le promovează cei de la Hollywood: „Dimpotrivă. Mă mândresc cu fața mea, pentru că este viața mea care se vede pe ea și asta contează. Nu mi-ar trece prin cap să ascund asta”, a concluzionat artista.
Kate Winslet a mai spus că a acceptat cu greu imperfecțiunile fizice pe care le are, după ce ani la rând a fost criticată pentru aspectul său.
„Cred că faptul că am fost supusă atâtor critici, că am fost judecată, de fapt aș merge mai departe să spun că m-am luptat cu bullying, m-a întărit. Aveam 20 de ani când apăreau tot felul de știri despre mine!”, a mai declarat ea.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: