Kate Winslet, în vârstă de 47 de ani, a discutat despre alegerea de a renunța la haine în cel mai recent film în care a jucat, la doi ani de la momentul în care sugera că nu mai va putea apărea în „costumul“ Evei.
Kate Winslet, în vârstă de 47 de ani, a discutat despre alegerea de a renunța la haine în cel mai recent film în care a jucat, la doi ani de la momentul în care sugera că nu mai va putea apărea în „costumul“ Evei.
Într-un interviu acordat revistei Vogue, pentru care a și realizat o ședință foto, actrița a discutat despre personajul pe care îl interpretează în filmul „Lee”, o dramă situată în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a subliniat că actul de a se dezbrăca în fața camerei nu este ceva extraordinar, comparându-l cu mersul la birou pentru alți oameni.
„Știu foarte bine că am pierdut energie prețioasă criticându-mă. Cred că orice femeie ar trebui să-și spună: Cred în mine. Nu contează ce cred ceilalți oameni. Asta sunt, hai să mergem mai departe!”, a declarat actrița.
În filmul „Lee“, programat să aibă premiera sâmbătă la Festivalul de Film de la Toronto, Kate Winslet, în vârstă de 47 de ani, interpretează rolul lui Lee Miller, un model care se transformă în fotograf de război și devine corespondent al revistei Vogue pe durata conflictului. În peliculă, Winslet apare fără sutien, încercând să reînsceneze una dintre celebrele fotografii ale lui Miller.
„Știi că am fost foarte curajoasă să-mi expun corpul în acest mod, să fiu vulnerabilă și să nu ascund asta”, a spus ea, potrivit New York Post.
„Crede-mă, oamenii din echipa mea mi-au spus: Poate vrei să stai mai jos un pic! Iar eu am întrebat De ce, pentru că se vede puțină piele lăsată? Nu, este în regulă, așa trebuie să fie!”, a mai mărturisit ea.
Actrița a mai spus că a acceptat cu greu imperfecțiunile fizice pe care le are, după ce ani la rând a fost criticată pentru aspectul său.
„Cred că faptul că am fost supusă atâtor critici, că am fost judecată, de fapt aș merge mai departe să spun că m-am luptat cu bullying, m-a întărit. Aveam 20 de ani când apăreau tot felul de știri despre mine!”, a mai declarat ea.
În 2021, când a renunțat la haine pentru o scenă în „Mare of Easttown”, actrița mărturisea că „zilele în care poate să apară fără haine sunt numărate”.
„Nu mă mai simt confortabil să fac asta. Nici măcar nu cred că are legătura cu vârsta”, spunea ea, potrivit sursei citate.