Fotomodelul britanic în vârstă de 36 de ani s-a sărutat cu un bărbat necunoscut în scopuri caritabile.
Fanul lui Kate, un bărbat de culoare pe nume Hosh Ibrahim, a plătit aproape 7.500 de dolari pentru a se săruta cu aceasta. Banii au fost donaţi spitalului de copii din Londra Great Ormond Street. Donaţia a avut loc anul trecut, însă răsplata a venit de-abia acum. „Ne-a luat un an să ne aflăm în acelaşi loc”, a spus Kate pentru ziarul „The Telegraph”.
Evenimentul a avut loc în sala Bloomsbury din Londra sub privirile logodnicului lui Kate, chitaristul de la The Kills, Jamie Hince. La final, Hosh a declarat entuziasmat: „Mă bucur că am dat aceşti bani. Sărută la fel de bine precum arată”.
Kate s-a lasat impresionată de copiii din spitalul Great Ormond Street pentru că este la rândul ei mamă. Ea are o fetiţă pe nume Lila Grace în vârstă de şapte ani rezultată din relaţia cu editorul revistei „Dazed & Confused”, Jefferson Hack.