Homepage  / Vedete străine

Kate Middleton, la prima sa vizită oficială în Cornwall de când a preluat titlul de Ducesă. Prințesa a topit inimile celor prezenți

Kate Middleton, la prima sa vizită oficială în Cornwall de când a preluat titlul de Ducesă. Prințesa a topit inimile celor prezenți
9

de Cătălina Matei,

Prințul William și soția sa au vizitat de curând localitatea Falmouth din Cornwall, fiind prima lor vizită în ducat de când au preluat titlul de Duce și Ducesă de Cornwall, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Cei doi au fost întâmpinați cu entuziasm de locuitori, iar Kate Middleton a reușit să le topească inimile celor prezenți în momentul în care a interacționat cu o fetiță de nici doi ani.

Prințul William și Kate Middleton și-au început vizita oficială în Cornwall cu o oprire la la Muzeul Național Maritim din Falmouth, unde au avut ocazia să vadă cum localnicii lucrează la recondiționarea unei bărci de lemn, intitulată Kiwi, care este un cadou de nuntă pe care regina Elisabeta și soțul ei, Philip, l-au primit din partea Marinei Regala din Noua Zeelandă în 1947.

La ieșirea din muzeu, prințul și prințesa de Wales au fost întmpinați în urale de localnici, printre care s-a aflat și o fetiță de nici doi ani, ținută în brațe de părinții săi. Kate Middleton a fost surprinsă interacționând cu micuța, gest care i-a cucerit definitivi pe cei prezenți. De asemenea,  prințul William s-a alăturat și el să-i salute, glumind cu copilul și arătându-i nasul.

Mai târziu, Kate Middleton l-a recunoscut în mulțime pe un vechi profesor de-al ei și l-a îmbrățișat pe acesta cu entuziasm, sub privirile admirative ale fanilor regali, potrivit People.

Evenimentul a marcat pentru prima dată când cuplul a vizitat împreună ducatul, de când au devenit Duce și Ducesă de Cornwall, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Titlurile le-au aparținut, până atunci, lui Charles și soției sale, Camilla, cunoscută până în septembrie anul trecut cu titulatura de Ducesă de Cornwall.

William a devenit moștenitorul Coroanei și noul Prinț de Wales după moartea bunicii sale, Elisabeta, și urcarea pe tron a tatălui său, Charles. De asemenea, acesta a moștenit și titlul de Duce de Cornwall și acum este cunoscut cu titulatura de Duce de Cornwall și Cambridge. La rândul ei, Kate Middleton este cunoscută în prezent drept Prințesă de Wales și Ducesă de Cornwall și Cambridge.

Cum o descrie prințul Harry pe Kate Middleton în cartea sa

Prințul Harry a împărtășit în cartea sa de memorii detalii intime despre relațiile sale cu membrii familiei regale. Printre altele, el a amintit și legătura sa cu Kate Middleton, despre care a spus că este sora pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Însă relația sa cu Kate pare să se fi schimbat după ce a cunoscut-o pe Meghan Markle.

Prințul Harry a declarat că îi plăcea să o facă pe Kate Middleton să râdă și că „era destul de bun la asta” atunci când a început să se întâlnească cu Prințul William.

În noua sa carte de memorii, „Spare”/„Rezervă”, care a fost lansată recent, Harry vorbește despre momentul în care Kate și William au început să se întâlnească, descriind-o pe viitoarea prințesă de Wales ca fiind „dezinvoltă, prietenoasă, amabilă”.

Foto: Hepta

FWROIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton