Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Kate Middleton împlinește 42 de ani! Cum este sărbătorită viitoarea regină a Marii Britanii

de Cătălina Matei,

Prilej de mare sărbătoare în familia regală a Marii Britanii, căci Kate Middleton împlinește 42 de ani pe 9 ianuarie. Prințesa de Walles va marca această zi, cel mai probabil, înconjurată de familie și prieteni, și va primi cadouri din partea lor. Cu siguranță, prințul William, și cei trei copii ai lor – prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis – i-au pregătit surprize.

Mai mare cu 5 luni față de soțul său, prințul William, viitoarea regină a Marii Britanii împlinește 42 de ani pe 9 ianuarie. Un moment de bucurie în familia regală, dar și de sărbătoare. Deși nu au apărut prea multe detalii legate de cum își va petrece prințesa de Walles ziua de naștere, cei de la People dau totuși câteva indicii.

Probabil, la fel ca și în anii trecuți, Kate Middleton își va petrece ziua de naștere la casa lor de la țară din Norfolk, la Anmer Hall. Reședința, situată în apropiere de Londra, a fost un cadou din partea reginei Elisabeta pentru nunta cuplului regal din 2011 și este locul unde se spune că prințesa de Wales se simte cel mai bine.

De altfel, este locul în care familia evadează adesea în timpul vacanțelor școlare ale copiilor sau la sfârșit de săptămână. Prințul George, în vârstă de 10 ani, prințesa Charlotte, în vârstă de 8 ani, și prințul Louis, în vârstă de 5 ani, tocmai au început școala pe 8 ianuarie, acesta fiind și motivul pentru care prințul William și prințesa Catherine nu au ieșit încă la primul eveniment oficial în 2024.

Totodată, clopotele de la Westminster Abbey din Londra, catedrala unde Kate Middleton s-a căsătorit cu Prințul William în aprilie 2011, vor bate în cinstea zilei de naștere a prințesei de Wales. Este o tradiție veche de sute de ani, care însă a suferit o modificare. Mai precis, deși în anii trecuți clopotele răsunau pentru a sărbători zilele de naștere a numeroși membri de rang înalt ai familiei regale, tradiția s-a schimbat pe fondul problemelor financiare legate de pandemia COVID-19.

Astfel, în 2024, clopotele vor suna pentru zilele de naștere ale celor mai cunoscuți patru membri ai familiei regale: prințesa Kate Middleton pe 9 ianuarie, prințul William pe 21 iunie, regina Camilla pe 17 iulie și regele Charles pe 14 noiembrie. De asemenea, vor suna pe 15 iunie pentru „Trooping the Colour”, sărbătoarea publică a zilei de naștere a regelui, precum și pentru alte ocazii regale, cum ar fi aniversarea încoronării, pe 6 mai.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 27

Cele mai frumoase portrete oficiale a le lui Kate Middleton

Cu mare interes este așteptată și publicarea portretului oficial al lui Kate Middleton, cu ocazia împlinirii a 42 de ani. Este deja o tradiție ca, în fiecare an, aniversarea prințesei de Wales să fie punctată și de o imagine sau mai multe cu cea care va deveni regina Marii Britanii în momentul în care soțul său, prințul William, va fi încoronat rege.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  16 / 27

Până acum, poate cele mai marcante portrete ale prințesei de Wales au fost cele publicate în 2022, când Kate Middleton a schimbat prefixul – a împlinit 40 de ani.

Cele trei imagini publicate pe 9 ianuarie 2022 cu Kate Middleton au fost realizate atunci de fotograful de modă Paolo Roversi. În cadrele respective, prințesa de Wales a purtat rochii marca Alexander McQueen, casa sa de modă preferată.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  26 / 27

Cel mai valoros cadou pe care Kate Middleton l-a primit de la regina Elisabeta

Tot în 2022, când Kate Middleton a împlinit 40 de ani, presa britanică anunța că prințesa de Wales a avut parte de un cadou special din partea regretatei regine Elisabeta a II-a, bunica soțului său.

Un apropiat al Palatului a dezvăluit tabloidelor britanice, atunci: „Maiestatea Sa a fost extrem de generoasă de ziua lui Kate și i-a dăruit câteva bijuterii din colecția ei privată pe care, fără îndoială, le va purta la ocazii speciale în viitorul apropiat”.

Cel mai important este setul spectaculos „Colierul și Cerceii Încoronării”. Tot tabloidele au scris atunci că regina Elisabeta i-a dat instrucțiuni clare prințesei de Wales: a pus-o să-i promită că va purta setul respectiv în ziua în care William va fi încoronat noul rege britanic.

Foto: Hepta

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te