Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Kate del Castillo revine la tv în „Regina Sudului”

de Redactia Tvmania

Telenovela “Regina Sudului” vine Acasă, din 31 august, de la ora 20.30, cu o poveste specială, în care drogurile şi lupta pentru supravieţuire se împletesc cu o iubire pierdută şi transformă complet o tânără inocentă într-o femeie puternică şi ambiţioasă.  “Regina Sudului” a fost cea mai scumpă producţie realizată de Telemundo.

Primul episod a avut cel mai mare rating înregistrat vreodată de o premieră Telemundo, iar ultimul episod a doborât recordurile de audienţă din ultimii 19 ani ale televiziunii.

Super producţia a cărei protagonistă este Kate del Castillo a câştigat premiul pentru “Cea mai bună telenovelă” şi “Cea mai bună actriţă” în cadrul premiilor “People en Espanol”, în anul 2011. De asemenea, telenovelă a primit nominalizări la categoria “Telenovela Anului” şi totodată s-a remarcat la capitolul “Cea mai bună interpretare feminină” în cadrul “Premios tu mundo 2012”, în Mexic.

Scenariul telenovelei este adaptat după best-sellerul cu acelaşi nume scris de Arturo Perez-Reverte. Autorul consideră că “este o telenovelă perfectă şi că interpretarea protagonistei Kate del Castillo este splendidă”.

Kate del Castillo, o tânără inocentă

Telenovela “Regina Sudului” spune povestea Teresei Mendoza interpretată de Kate del Castillo. Teresa este o tânără inocentă, care se îndrăgosteşte de un pilot implicat în mafia drogurilor. Acesta este ucis şi ea fuge în Spania pentru a rămâne în viaţă. Chiar dacă în urma unor incidente, ea ajunge la închisoare, Teresa răzbate greutăţilor şi ajunge să fie o femeie puternică, independentă, devine “Regina Sudului”.

“Mă asemăn foarte mult cu Teresa şi m-am implicat complet în tot ceea ce am trăit în acest proiect. Amândouă suntem din Mexic şi ne place mult tequila”, mărturiseşte actriţa.

Rafael Amaya interpretează personajul lui Raimundo Dávila Parra “El Güerro”, bărbatul de care Teresa se îndrăgosteşte şi care o iniţiaza pe aceasta în lumea drogurilor. Raimundo este un tânăr carismatic şi afectuos, extrem de protector cu Teresa, prima şi singura lui iubire.

El e însă omorât de către Epifanio Vargas, personajul lui Humberto Zurita, antagonistul telenovelei. Epifanio este liderul unui grup de traficanţi de droguri şi devine rivalul principal al Teresei.

Iván Sanchez este Santiago Lopez Fistierra (El Gallego), un om de afaceri atrăgător care devine iubitul protagonistei.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te