Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

MV5BMTA4OTcxZGQtYjJlMy00ZTRjLWJlYjktNzFiYTcwZTlkODYzXkEyXkFqcGdeQXVyMTk4NDUxNzY@._V1_

Kanal D anunță un nou serial, „Medici: Conducătorii orașului Florența”, cu actorii Sean Bean și Bradley James

4 April 2020

Kanal D le aduce telespectatorilor, în curând, serialul „Medici: Conducătorii orașului Florența'/ „Medici: The Magnificent' în original, o producție ce abordează o perioadă a transformărilor politice și culturale importante ale Florenței secolului al XV-lea, sub influența lui Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul.  

Celebra familie Medici este în centrul acestei intrigi, cu personaje puternice, care au fascinat generații întregi. Distribuția reunește nume sonore precum Sean Bean, Bradley James („Homeland') sau Raoul Bova  („The Tourist'). Serialul este regizat de Jon Cassar, Jan Michelini și Christian Duguay și este o coproducție internațională Rai Fiction, Lux Vide, Big Light Production și Altice Group.

Serialul „Medici: Conducătorii orașului Florența' ne poartă în Florența anului 1469, când tânărul Lorenzo de Medici (interpretat de Daniel Sharman), fratele sau, Giuliano (Bradley James), și un grup de tineri artiști strânși în jurul geniului Sandro Botticelli  abandonează trecutul pentru a păși într-o nouă eră a revoluției creative și politice. Această decizie de schimbare îi aduce în conflict deschis cu liderul altei familii influente din Florența, bancherul Jacobo Pazzi, interpretat de Sean Bean. Pazzi nu se va da în lături de la nimic pentru a-l învinge pe Lorenzo, iar ciocnirea dintre cei doi dă naștere uneia dintre cele mai puternice intrigi ale istoriei, conspirația Pazzi.

O impresionată readucere la viață a unei lumi dominate de pasiuni extraordinare, de nevoia de schimbare, în perioada înfloritoare a Renașterii. De la interioare și exterioare spectaculoase, veșminte somptuoase, mergând până la cele mai mici detalii, serialul este o adevărată fresca a acelei perioade fertile, dar și încărcate de dramatism.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare