„Puterea dragostei”, sezonul 5, aduce o surpriză pentru fanii show-ului. Kanal D a anunțat că filmările vor fi realizate în România și nu în Turcia, ca până acum. Iată cine se poate înscrie la casting.
de Andra Stana,
„Puterea dragostei”, sezonul 5, aduce o surpriză pentru fanii show-ului. Kanal D a anunțat că filmările vor fi realizate în România și nu în Turcia, ca până acum. Iată cine se poate înscrie la casting.
Emisiunea „Puterea dragostei” se mută într-o casă nouă, în București. Un nou sezon al show-ului se pregătește la Kanal D. Cel de-al cincilea sezon „Puterea Dragostei” le va aduce de această dată telelespectatorilor „o experiență unică, total diferită de ce au văzut până acum, pentru că în casa cea nouă, din București, doar iubirea îi va ghida pe concurenți”.
Într-un comunicat de presă al Kanal D, se arată că „provocările prin care vor trece aceștia (concurenții, n.r.) vor fi uriașe, emoțiile intense, specifice dragostei nu vor lipsi”. În sezonul 5 „Puterea dragostei”, show prezentat de Cristina Mihaela Dorobanțu, atmosfera prietenoasă îi va ajuta pe concurenți să întâmpine toate aceste trăiri cu empatie și maturitate, se mai arată în comunicat.
Potrivit comunicatului oficial, începe castingul pentru noul sezon „Puterea dragostei”. Pot să se înscrie toți cei care au împlinit vârsta de 18 ani și care își doresc cu adevărat să își găsească jumătatea.
„Cei care doresc să participe la show-ul ce le poate schimba viața sunt invitați să acceseze casting.kanald.ro și să răspundă cu sinceritate la întrebările afișate”, a anunțat Kanal D.
Casa Dragostei din București îi așteaptă într-un sezon nou, cu un ambient perfect, în care își pot descoperi jumătatea.
Sursa foto: Kanal D, Instagram, captură ecran