Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Justin Timberlake va fi gazda Oscarurilor din 2014?

27 March 2013

Următoarea gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie 2014. Ceremonia, organizată în general la sfârşitul lui februarie, a fost mutată pentru a nu coincide cu Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, scrie uk.eonline.com.

“Cea de-a 86-a ediţie şi cea de-a 87-a ediţie a premiilor Oscar vor avea loc duminică, 2 martie 2014, respectiv duminică, în anul următor, pe 22 februarie 2015”, a anunţat Academia de film americană, instituţia care organizează această ceremonie într-un comunicat.

Imediat după anunţarea datei la care vor fi decernate Premiile Oscar 2014, a apărut şi zvonul conform căruia Justin Timberlake ar putea fi gazda ceremoniei. Conform National Enquirer, artistul are talent la cântat şi la dans, are carismă, dar se bucură şi de un număr mare de fani tineri.

Anul acesta, Seth MacFarlane a prezentat Gala Premiilor Oscar. Creatorul popularului serial animat „Family Guy' a sugerat pe contul personal de Twitter că nu s-ar mai înhăma şi a doua oară la prezentarea ceremoniei.

Cum a arătat Gala Premiilor Oscar 2013

Deşi gala a înregistrat o creştere semnificativă în audienţe faţă de cea de anul trecut, prestaţia lui MacFarlane a fost polarizantă, iar glumele sale au stârnit controverse în rândul specialiştilor şi telespectatorilor, care le-au descris ca „sexiste' şi „anti-semite'.

Întotdeauna mi-au plăcut umorul subversiv al lui MacFarlane şi producţii precum «Family Guy» şi «Ted», dar duminică a fost ca un mare jucător de baseball care are o prestaţie slabă în prima sa finală de campionat', a declarat criticul de film Todd McCarthy.

Nominalizările pentru Oscarurile din 2014 vor fi anunţate pe 16 ianuarie, iar votul se va încheia pe 25 februarie.

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare