Timberlake și Biel vor să devină soț și soție în Europa, iar actrița a început deja să se agite pentru a pune la punct toate detaliile.
„Jessica a spus până acum că e prea ocupată pentru a se ocupa de propria nuntă, dar ea de fapt e implicată în tot ce ține de ceremonie, la fel ca orice altă mireasă”, a spus o sursă citată de revista America’s Star.
Ce spune organizatorul de nunți
Organizatorul de nunți Diana Sorenso, care a realizat deja câteva ceremonii de nuntă într-un hotel datând din secolul al 19-lea, a dat drept certă informația că nunta starurilor din Cetatea Filmului va avea loc acolo.
„Am auzit că nunta va fi una intimă, în grădina exterioară. Vor fi multe flori și va fi extrem de multă eleganță – cel mai uimitor „palazzo” pe care l-ați văzut (Palazzo Margherita, n.r.)”, a spus Sorenso.
Printre invitați se numără Amy Adams, Ellen DeGeneres și colegii lui Justin din trupa *NSync. De reținut că invitații nu vor cheltui niciun ban dat fiindcă viitorii însurăței vor acoperi toate costurile evenimentului.
Conform unei surse din apropierea cuplului, „Justin și Jessica vor să plătească pentru toți invitații și angajații întreaga cheltuială cu drumul. Aici intră avioanele private, cazarea la hoteluri de cinci stele și alte locuințe închiriate, plus mâncarea care va fi servită la palat”.