După ce au stat despărțiți timp de patru luni, Justin Timberlake și Jessica Biel par să fie la fel de îndrăgostiți ca în vremurile lor bune. Surse de la Hollywood spun că relația dintre cei doi s-a reaprins.
Starul din „The Social Network” (30) și actrița Jessica Biel (29) sunt din nou împreună, conform US Weekly.
„Ei au continuat să vorbească în tot acest timp și au hotărât că merită să dea relației lor încă o șansă”, a spus o sursă citată de publicația americană.
Prima apariție a cuplului Biel- Timberlake a fost surprinsă în Toronto, când cei doi se îndreptau spre un restaurant.
Apropiații lor spun că Jessica își dorea cu ardoare să se împace cu Justin, iar el și-a dat seama că viața de unul singur nu mai este la fel de palpitantă cum era odată. Cu toate astea, amândoi au încercat să se îndrăgostească de altcineva, foarte repede după ce s-au despărțit.
Despre Jessica, s-a zvonit că se iubea cu un fotograf, dar și cu Gerard Butler.
În trecut, actorul și cântărețul Justin Timberlake a fost bănuit de o relație cu Mila Kunis, dar și cu Olivia Wilde sau Ashley Olsen. Una peste alta, tot la Jessica i-a rămas capul, după cum a declarat el însuși pentru revista Vanity Fair:
„Ea este persoana cea mai importantă din viața mea. Cea mai specială persoană din toți cei 30 de ani ai mei, ok ?! Nu vreau să spun mai mult, pentru că trebuie să protejez lucrurile care îmi sunt dragi, de exemplu- ea (n.r. Jessica Biel)”.
Cu toate că lucrurile par să se fi liniștit între ei, o sursă apropiată celor doi a spus că atât Jessica, cât și Justin, sunt atenți și nu vor să comită aceleași greșeli din trecut.
„Ei au început să petreacă mai mult timp împreună și iau lucrurile ușor”, a spus sursa citată de Daily Mail.