Lucian Mandruta, stiristul Antenei 1, a pornit-o catre Constanta de 1 Mai, pentru a ajunge la prima intalnire cu telespectatorii din cadrul turneului „Mereu Aproape”. Dar nu oricum, ci pe bicicleta. A ajuns cu bine, iar in aceste pagini ne povesteste, cu cuvinlele lui, experienta sa sportiva cu mesaj ecologist.
« Sa fie clar de la inceput: am fost la mare cu bicicleta. 250 de kilometri si inca vreo zece, ca producatorii de la Observator au vrut sa fac un direct si de pe malul marii, nu doar de la intrarea in Constanta. Cine crede c-am trisat stand in masina cu cagula pe cap, in vreme ce o sosie pedala disperata, e liber sa ma intovaraseasca la urmatoarea expeditie la Constanta, peste fix un an. Pana atunci, sa stabilim faptele: am fost si-am avut norocul sa ma intorc sa va povestesc.
Sa fii propriul tau motor. Fara 16 supape
Ca orice mare atlet, am sa incep cu secretul carierei mele sportive: lenea. Lenea m-a tinut in forma si m-a pregatit pentru Marea Cursa spre Constanta. Unii ar zice ca eram novice si neantrenat. Eu spun ca pur si simplu eram perfect odihnit. Ultima oara, din cate imi aduc aminte, am mers cu bicicleta pe strada acum vreo 2 ani. Asta m-a ferit de toate grijile ciclistului cunoscator: nu stiam nici cat infernal de lung avea sa fie drumul, nici ce efort ultra-omenesc urma sa fie necesar. Lenea m-a tinut in ignoranta, si fara ignoranta, nici nu plecam la drum. Pe langa ea, mi-am luat si cateva napolitane.
Am plecat naiv, insa m-am intors expert. Acum stiu exact sentimentul pe care il aveau turcii cu cateva secunde inainte ca Tepes sa-i traga in teapa. Sigur, domnitorul folosea in acest scop trunchiuri de copaci cioplite. In cazul meu a fost o sa de curse, facuta cel mai probabil din beton armat cu stanci: era atat de dura, incat cea mai mare parte a drumului m-am luptat cu abandonul de durere, nu de oboseala. Noroc cu Dana Voicu, colega mea, care mi-a cumparat din Slobozia niste bureti de baie pe care i-am infasurat cu banda adeziva pe instrumentul de tortura. Doar asa am putut ajunge la Constanta si folosi un scaun dupa aceea…
Mare e Romania ta, Doamne!
Tara vazuta de pe bicicleta e la fel cu cea pe care o stii din masina. Aceleasi cranguri, in acelasi loc, cum treci de Drajna. Podul de la Cernavoda tot la Cernavoda. Poarta Alba e tot inainte de Basarabi sau invers, nici nu mai stiu, ca mi se invart toate in cap acum! Dar in general, tara biciclistilor seamana foarte mult cu cea a automobilistilor. Doar ca e, cumva, mai mare. Mult, muuuult mai mare, sau cel putin asa iti pare dupa ce trec primele ore si tu esti tot la 10 kilometri de Urziceni!”