Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Natanticu sunt juraţii care vor nota atent prestaţiile concurenţilor la Splash! Vedete la apă, sezonul 5.
Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Natanticu sunt juraţii care vor nota atent prestaţiile concurenţilor la Splash! Vedete la apă, sezonul 5.
„Anul acesta vreau să văd show în toate formele lui, eu asta voi nota: spectacolul! Nu vreau să văd oameni care renuntă. Splash e despre a-ți asuma un lucru pe care n-ai crezut niciodată că poți să-l faci, despre a descoperi omul din fiecare dintre noi, fie că vorbim despre o vedetă cu foarte mare notorietate, fie că vorbim despre cineva absolut obișnuit de pe stradă. Rolul acestui show este acela de a inspira oamenii să-și depășească mereu limitele și să îi distreze. Pentru că vorbim totuși de un show de divertisment”, a declarat Iulia Albu, cea care va acorda în fiecare ediţie nota secretă a juriului.
Şi în acest sezon, scaunul specialistului este ocupat de către antrenoarea Clara Gherase :
“Încep noul sezon cu așteptări rezonabile, zic eu, pentru că este un sport destul de dificil, iar timpul pentru antrenament este scurt, așa că nu le putem cere concurenților minuni. Mi-aș dori să văd multe sărituri spectaculoase, dar ei nu sunt sportivi de performanță, așa că trebuie să fiu înțelegătoare în aceste circumstanțe. Ca jurat voi fi, însă, foarte atentă la partea tehnică – desprinderea din platformă, ținuta în aer, aterizarea în apă cât mai corectă, cât mai frumoasă”.
La rândul său, Nea Mărin declară despre cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă:
„Sezonul acesta aș vrea și mai multă performanță. Mă aștept la concurenți și mai ambițioși. Asta voi și nota în juriu: performanța. Desigur, nu pot fi eu cel mai aspru din juriu, pentru că nu sunt de specialitate. Pentru asta avem o specialistă în juriu, Clara, care va nota săriturile exact cum aș nota eu coregrafia. Însă, voi fi foarte atent la fiecare concurent și îi vreau cât mai bine pregătiți. Pentru că eu vin pregătit! Sfatul meu pentru concurenți este să se pregătească foarte bine și să nu ia lucrurile în glumă. Să fie foarte serioși.”
Celor trei li se alătură anul acesta, la masa juriului Splash! Vedete la apă, Cosmin Natanticu:
„Eu voi puncta curajul – și când spun asta, mă refer inclusiv la cei care nu vor sări. Doar faptul că vin până la Bacău și încearcă, va conta pentru mine ca jurat. Dincolo de asta, însă, mi-aș dori că în acest sezon să văd mai mult curaj și concurenți care evoluează și urcă treaptă cu treaptă, până la 10 metri. Pot spune și ce mi-aș dori de la mine – mi-aș dori să rămân pe margine. Eu știu să înot cât să nu mă înec, așa că n-am de gând să mă pun cu Nea Marin!”
Jurații vor fi cei care vor nota curajul și evoluția în concurs, dar vor ține cont și de impresia artistică și de partea tehnică a săriturilor, iar fiecare va acorda o singură notă pentru fiecare concurent.
De partea cealaltă, concurenții vor parcurge antrenamente istovitoare alături de instructori pentru a-și face curaj să sară de pe platformele cu înălțimi de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău.