În această seară, o tânără de 16 ani din Galați, pasionată de muzică de la vârsta de 7 ani, vrea să își depășească emotivitatea. Aceasta își dorește să le demonstreze juraților că are ceea ce îi trebuie pentru această competiție. Iubește să facă sport, a făcut tenis de performanță timp de 9 ani, iar în prezent merge zi de zi la sală. Cu toate acestea, visul ei este să fie o cântăreață de succes.
Marius Moga, jurat „SuperStar România”: „Ești pregătită să ne dai pe spate?”
După ce vor vedea cât este de emoționată, jurații o vor încuraja să arate ceea ce poate. ”Ești pregătită să ne dai pe spate?”, o va întreba Marius Moga.
Dacă a reușit ea o interpretare de succes și dacă a primit tichetul auriu, aflăm în câteva ore.
Cu același trac de scenă va veni și altă concurentă, tot de 16 ani.
”Sunt foarte emoționată. Inițial nu am vrut să vin, m-a împins mama de la spate”, va admite ea înainte de a intra pe scenă. Ce piesă a ales să cânte și pe care dintre cei patru jurați îl va face să spună: ”E preferata mea de până acum. E superbă, a cântat foarte bine”, descoperim de la 20:30.
Ce momente amuzante sunt în ediția „SuperStar” de vineri, 24 septembrie
În această seară nu vor lipsi nici momentele amuzante. Ce o va face pe o concurentă să reinterpreteze o bine cunoscută piesă internațională cu versul ”Aș mânca un pui” sau cum se va descurca o concurentă pasionată de spiritualitate și tarot, care va spune că nu a încercat dinainte să ghicească rezultatul, vedem diseară.
O nouă ediție „SuperStar România” începe vinerea aceasta, 24 septembrie 2021, la Pro TV.
Sursa foto: Pro TV