Homepage  / Știri

Julianna Margulies nu mai are viaţă socială

Julianna Margulies nu mai are viaţă socială

de Redactia Tvmania

Julianna Margulies (44 de ani) a recunoscut că şi-a luat „Adio!” de la momentele petrecute alături de prieteni după de a semnat contractul pentru a juca rolul principal în serialul „Soţia perfectă”.

„The New York Post” scrie că actriţa e ocupată cu filmările (care o ţin ocupată 14 ore pe zi) şi jonglează între momentele petrecute pe platouri şi cele petrecute alături de soţul ei (Keith Lieberthal) şi de băiatul lor de trei ani (Kieran), iar timpul liber iese din ecuaţie.

„E un exerciţiu. M-am chinuit jumătate din prima serie să mă acomodez. Mereu te îngrijorezi de ceva. Ideea e că nu puteam trăi nici fără viaţa profesională, nici fără cea personală. Trebuie să lucrez şi trebuie să am o viaţă proprie. Nu din motive financiare, din motive emoţionale. Dar îmi sacrific prietenii. Într-o zi m-am trezit la 5 dimineaţa şi am lucrat până la 11 noaptea. Nu mi-am văzut băiatul toată ziua. Când am avut timp liber, l-am dus la şcoală”, a explicat Margulies pentru publicaţia amintită.

Al doilea sezon din „Soţia perfectă” va debuta şi pe micile noastre ecrane, pe 30 ianuarie, de la ora 21.00, pe Diva Universal.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton