Cum își rezolvă Julia Roberts și soțul ei, Danny Moder, conflictele
Julia Roberts și soțul ei, Danny Moder, căsătoriți din 2002, pare că au găsit o modalitate potrivită pentru a-și rezolva conflictele. „Julia și Danny au avut neînțelegeri de-a lungul anilor”, a declarat recent o sursă pentru Us Weekly. „Când interveneau discuții, își luau o perioadă de timp în care stăteau separat pentru a se reseta, doar câteva zile sau o săptămână, astfel încât să înceapă să le fie dor unul de celălalt.”
Cu alte cuvinte, în loc să înrăutățească lucrurile, adâncindu-se în subiect sau repetând cearta la nesfârșit, Roberts și Moder preferă să se calmeze și să se reconecteze după ce lucrurile se liniștesc. „Până la urmă, sunt o pereche minunată pentru că Danny este echilibrat și o menține pe Julia calmă”, a adăugat o altă sursă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Motivul pentru care Julia Roberts și soțul ei se ceartă cel mai des
Cât despre motivele pentru care se ceartă cei doi cel mai des, sursele au dezvăluit că este vorba adesea despre locul în care vor să locuiască (Julia și Danny au 3 copii, Hazel și Phinnaeus, în vârstă de 19 ani, și Henry, în vârstă de 16 ani). „Au avut divergențe de opinie cu privire la locul unde să locuiască”, a împărtășit o sursă, adăugând că Moder este „un băiat de suflet din California de Sud”, în timp ce Roberts preferă nordul Californiei și San Francisco. „S-au certat pe tema asta, dar au găsit întotdeauna o cale de a trece peste momentele dificile”, a adăugat sursa.
Totuși, ca o modalitate de a ajunge la un compromis cu privire la acest dezacord, se pare că Roberts și Moder sunt fericiți să continue „să se deplaseze” dintr-un loc în altul. „Sunt mai fericiți bucurându-se de plăcerile simple, iar dragostea lui Danny pentru cultură și pentru viața în aer liber a fost o mare influență pozitivă asupra relației lor”, a adăugat sursa.
Povestea din Leave the World Behind, filmul cu Julia Roberts
În acest thriller apocaliptic al scenaristului și regizorului premiat Sam Esmail (MR. ROBOT), Amanda (Julia Roberts, distinsă cu premiul Oscar) și soțul ei, Clay (Ethan Hawke, nominalizat la Oscar), închiriază o casă luxoasă pentru a petrece un weekend alături de copiii lor, Archie (Charlie Evans) și Rose (Farrah Mackenzie). Vacanța lor este în curând dată peste cap, când doi străini — G.H. (Mahershala Ali, distins cu Oscar) și fiica lui, Ruth (Myha’la), sosesc în miez de noapte cu vești despre un misterios atac cibernetic și caută refugiu în casa care, susțin ei, ar fi a lor. Cele două familii înfruntă un dezastru iminent, care devine din ce în ce mai terifiant cu fiecare secundă, forțând pe toată lumea să își accepte locul într-o lumea aflată în colaps. Bazat pe romanul lui Rumaan Alam, nominalizat la premiul National Book Award, LEAVE THE WORLD BEHIND este produs de Esmail Corp, Red Om Films, iar producția executivă aparține companiei Higher Ground Productions.
Filmul a apărut pe 8 decembrie pe Netflix.
Sursa Foto: Hepta, Profimedia
Citește și: