; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

67c61ebbc13b917b8a79cf2ad719c1d6

Julia Roberts și Sean Penn vor fi protagoniștii unui nou serial! Află detaliile

25 February 2021

Julia Roberts și Sean Penn vor fi vedetele serialului „Gaslit', produs de rețeaua americană Starz, care va descrie primele semne ale corupției administrației Nixon, corupție care a dus, în cele din urmă, la scandalul Watergate, informează tbivision.com. 

 

„Gaslit' îi va avea în centru pe John N. Mitchell (Sean Penn), procurorul general al Statelor Unite sub președintele Richard Nixon, și foarte loial acestuia, și pe soția lui, Martha Mitchell (Julia Roberts). În ciuda apartenenței sale la partidul republican, Martha Mitchell a fost prima persoană care a îndrăznit să lanseze public un semnal de alarmă cu privire la implicarea lui Richard Nixon în Watergate, ceea ce i-a afectat imediat și ireversibil viața, la nivel public și privat, ea fiind compromisă public și repudiată de propria familie. 

 

Serialul „Gaslit' este inspirat de un podcast intitulat „Slow Burn' și își propune să realizeze atât o abordare modernă a scandalului Watergate, izbucnit în anii ’70, cât și să spună povești care merită cunoscute și să evoce personaje importante ale vremii, pe nedrept uitate. 

 

Robbie Pickering, showrunnerul serialului (și scenarist al serialului „Mr. Robot') a declarat că producția va începe chiar în această primăvară. Serialul „Gaslit' va fi regizat de Matt Ross (care a regizat „Căpitanul Fantastic', cu Viggo Mortensen), care va fi și producător executiv, alături de Pickering, de Sam Esmail (care a mai lucrat cu Julia Roberts la „Homecoming'), din partea studiourilor UCP (filiala TV a studiourilor NBCUniversal). 

 

Robbie Pickering a mai spus despre proiectul său: „Martha Mitchell este prima și cea mai  puternică voce care a luat atitudine împotriva unei administrații prezidențiale strâmbe și corupte și de aceea a devenit unul dintre cele mai complicate cazuri de persoane compromise public din epocă. Să găsesc pe cineva dornic să-i spună povestea este un vis, iar să realizez așa ceva alături de Sam Esmail, Julia Roberts, Sean Penn, Matt Ross, UCP și Starz e mai mult decât mi-aș fi putut închipui. Mă simt de parcă aș fi pășit pe Lună!'. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare