Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Julian gil y marjorie de sousa

Judecătorul a dat sentința în cazul lui Julian Gil și Marjorie de Sousa. Iată ce se va întâmpla cu copilul celor doi!

31 October 2018

Certurile dintre Julian Gil și Marjorie de Sousa nu s-au terminat nici la un an după ce au început. Julian s-a luptat în fața judecătorilor pentru a putea petrece mai mult timp cu fiul său, Matias. 

Discuțiile au luat amploare între cei doi din cauza programului de vizite, dar și a pensiei alimentare. Marjorie a invocat de mai multe ori că Julian nu acordă timp vizitelor, în special în perioada în care acesta filma pentru telenovela „Legea iubirii', difuzată și la noi până de curând de postul PRO 2.

Marți, 3o octombrie, un judecător a dat o sentință irevocabilă în care au fost stabilite pensia alimentară, custodia, vizitele. Astfel, Julian Gil va fi obligat să plătească 20% din veniturile sale, mult mai mult față de 4%, cât dorea actorul să ofere. 

„Mulțumesc tutuor care s-au preocupat de Matias pe parcursul acestui proces', a precizat Marjoie de Sousa în cadrul unui comunicat. 

La rândul lui, Julian a oferit și el un comunicat după aflarea sentinței: 

„Sunt foarte fericit că pot să îmi revăd fiul după mai bine de 500 de zile în care nu am reuși să stăm împreună. Acum nimic nu o să ne mai despartă. Te iubesc, Matias'. 

Așadar, Julian își va putea vedea fiul în fiecare duminică de la începutul lunii între orele 11-17. Copilul va rămâne în custodia și grija actriței. 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare