Actorul irlandez Jonathan Rhys Meyers (35 de ani) şi iubita lui, modelul britanic Victoria Keon-Cohen (26 de ani), se îndreaptă spre mariaj, susţin surse apropiate cuplului.
Dailymail.co.uk scrie că actorul din „Dinastia Tudorilor” (ale cărui proiecte următoare includ filmul „The Mortal Instruments: City Of Bones” şi serialul „Dracula”) s-a cuminţit alături de tinerica Victoria şi a scăpat de problemele legate de alcool (pentru care s-a internat la dezalcoolizare).
„A avut o influenţă calmantă asupra lui şi lururile devin serioase între ei”, a povestit un prieten al lui Meyers pentru site-ul amintit anterior. Cei doi locuiesc în acelaşi apartament londonez, care valorează 3 milioane de lire sterline.