Homepage  / Vedete străine

Jon Hamm și Jennifer Aniston vor să joace împreună într-o comedie romantică. „Categoric nu aș refuza o asemenea propunere”

Jon Hamm și Jennifer Aniston vor să joace împreună într-o comedie romantică. „Categoric nu aș refuza o asemenea propunere”
12

de Andreea Hentea,

După ce au jucat împreună în serialul „The Morning Show” și și-au dat seama că formează un cuplu convingător pe ecran, Jennifer Aniston și Jon Hamm ar vrea să joace împreună într-o comedie romantică.

Jon Hamm și Jennifer Aniston vor să joace împreună într-o comedie romantică

De când filmul cu Glen Powell și Sydney Sweeney „Iubesc să te urăsc” / „Anyone But You” (lansat recent pe Max) a redeschis apetitul spectatorilor pentru comedia romantică, vedetele și-au dat seama că interesul publicului pentru poveștile de acest gen este departe de a se fi epuizat, scrie indiewire.com.

Într-un dialog recent cu indiewire.com referitor la apropiatele premii Emmy (care se vor acorda pe 16 septembrie – n.r.), Jon Hamm, dublu nominalizat pentru rolurile din serialele „Fargo” și „The Morning Show”, în care joacă împreună cu Jennifer Aniston, a confirmat că el și colega lui de serial ar fi interesați să joace și într-o viitoare comedie romantică. De altfel, atunci când personajului jucat de ea în „The Morning Show”, Alex Levy, i se căuta un iubit, Jennifer Aniston a fost cea care l-a recomandat pe Jon Hamm pentru rol. Vedeta multipremiatului serial „Mad Men” (lansat în 2007) îl joacă aici pe Paul Marks, un miliardar din domeniul tehnologiei.

Cele mai frumoase ținute de la SAG Awards 2024Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12



„Nu am idee cum ar arăta”,
a spus Jon Hamm despre comedia romantică în care și-ar dori să joace împreună, „dar cred că ar trebui să fie amuzantă și relaxantă și să ne permită să facem ceea ce putem face amândoi foarte bine, adică să jucăm personaje fermecătoare, amuzante și convingătoare. Categoric nu aș refuza o asemenea propunere”, a continuat el.

Jennifer Aniston, care a jucat până acum în nu mai puțin de optsprezece comedii romantice, a fost prima care a sugerat – într-un interviu luat în luna iunie de hollywoodreporter.com – că ea și Jon Hamm ar putea juca într-o astfel de poveste.

Cele mai recente filme ale actriței au fost „Vacanță criminală” / „Murder Mystery” (2019) și „Vacanță criminală 2” / „Murder Mystery 2” (2023), difuzate de Netflix, în care a jucat alături de Adam Sandler, iar actrița este convinsă că ea și Jon Hamm ar putea avea exact același gen de dinamică într-un viitor film.

Renașterea comediei romantice

„Filmele pe care le-au făcut ea și Adam Sandler, acele comedii cu crime și mistere, sunt foarte distractive”, a spus Hamm, care a lăudat și noul „Iubesc să te urăsc”, cu Glen Powell și Sydney Sweeney, considerat „filmul care a readus spectatorii spre comedia romantică”. „Dumnezeu să-i binecuvânteze pe Glen Powell și Sydney Sweeney fiindcă au demonstrat că poate funcționa din nou. Mă bucur să văd că unele studiouri, unele servicii de streaming și diverse persoane se îndreaptă din nou spre comedia romantică, simțind că a fost trecută cu vederea în ultimul timp”, a spus el.

Jon Hamm a jucat, la rândul său, în câteva comedii romantice, de la „Kissing Jessica Stein” (2001) la „Prieteni cu copii” / „Friends with Kids” (2011), dar nu a avut în niciuna dintre ele rolul principal.

În ultimii ani, revitalizarea comediei romantice a fost privită ca o posibilă garanție a încasărilor, la fel ca spectacolele lui Taylor Swift. Următorul său proiect realizat de Hamm împreună cu Apple TV+ este serialul „Your Friends and Neighbors”, în care va juca rolul principal și la care va fi producător executiv. El are și două proiecte pentru marele ecran: va pune vocea lui Sentinel Prime în „Transformers Unu” (alături de Scarlett Johansson și Bryan Tyree Henry), care se va lansa luna viitoare, și a primarului Jerry într-o altă aventură animată, „Hoppers”, produsă de Pixar, care va avea premiera în 2026.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton