VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Șase măşti impresionante vin în fața telespectatorilor, dar și a celor zece vedete care au misiunea să ghicească cine se ascunde în spatele lor, într-un show care nu trebuie ratat. Spiridușul Dobby, Deadpool sau Oscar sunt câteva dintre măștile care vor juca joia aceasta pe „Scena misterelor”, în trei “tablouri” care ne vor duce direct la… Premiile Oscar, în Vestul sălbatic și în lumea magică a lui Harry Potter.
Cele zece vedete care trebuie să ghicească în această ediție cine sunt celebritățile din spatele măștilor sunt împărțite în două tabere: a Galacticilor, din care fac parte Pepe, Antonia, Diana Munteanu, Liviu Teodorescu și Cosmin Seleși, și a Starurilor, în rândurile cărora se regăsesc Dorian Popa, Rona Hartner, Sorana Mohamad, Alex Velea și nea Mărin Barbu.
Vedetele vor putea beneficia de o serie de indicii oferite de Dan Negru, dar numai după ce vor trece prin câteva probe, una mai haioasă decât alta. La finalul serii, câștigă acea tabără a vedetelor care a ghicit cele mai multe măști. Premiul în bani va fi donat unei cauze umanitare.
Cele șase măști care vor urca joia aceasta pe Scena misterelor sunt dintre cele mai diverse. Una dintre cele mai complexe este Alien. “Această mască a stat cel mai mult timp la machiaj, în jur de trei ore. Este vorba despre o mască complexă, cu chelie și care acoperă fața în întregime. Din această cauză, pentru vedeta care a purtat-o a fost destul de dificil să respire”, spune Andreea Rădulescu, make-up artistul care coordonează echipa de machiaje speciale. Cine este vedeta care îi va fi partener de mască lui Alien, într-un decor de Premiile Oscar, dar și care sunt celelalte vedete care le vor da replica măștilor din scenă, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi seara. Momentele coregrafice ale show-ului vor fi susținute de baletul Furnix Team, condus de Furnica.
Cine sunt celebritățile care se ascund în spatele măștilor, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi joi, 28 februarie, de la ora 20.00, în prima ediție „Scena misterelor”, prezentată de Dan Negru.