; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Johnny Depp se uita la CM în timpul filmărilor

23 June 2010

Actorul Johnny Depp (47 de ani) a instalat televizoare pe platourile de filmare ale celei de-a patra pelicule din seria „Piraţii din Caraibe' („Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides'), pentru a urmări meciurile din Africa de Sud, alături de colegii lui.

O sursă a explicat totul site-ului absolutenow.com: „Sunt televizoare peste tot şi se iau pauze serioase când sunt meciuri mari în Cupa Mondială. Johnny e pasionat de fotbal şi cu atâţia britanici în distribuţie şi în echipă, nu ar fi corect să le interzici să vadă totul'.

Filmările la al patrulea film din franciza care a debutat în 2003 vor avea loc în Hawaii, Marea Britanie şi Los Angeles, producţia a început deja şi se ştie, în mare, subiectul: căpitanul Jack Sparrow (Johnny Depp) se vede atras într-o posibilă conspiraţie de o fostă iubită (interpretată de Penélope Cruz), care îl convinge să o ajute să descopere celebra Fântână a Tinereţii, la bordul corabiei temutului Bardă Neagră (Ian McShane).

Recent, scenariul atât de bine păzit al filmului a fost descoperit într-un bar londonez de un localnic, care s-a abţinut de la a-l citi (fiind un fan declarat al francizei „Piraţilor…') şi l-a trimis ziarului „The Sun', care l-a înapoiat companiei Disney.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare