Depp ar fi ales o vilă în stil mediteranean pentru Vanessa și cei doi copii ai lor – Lily-Rose (13) și Jack (9). Cuplul a anunțat că se destramă în iunie, după mai multe luni în care s-a speculat că lucrurile scârțâie între cele două vedete.
„Poți ajunge la studiouri în zece minute. Panorama e frumoasă”, a spus agentul imobiliar Christopher Westley.
Despre Vanessa se crede că a început o nouă relație, de această dată cu un milionar de origine franceză. Ea l-ar fi întâlnit pe omul de afaceri Guy-David Gharbi în timpului unui zbor de la Los Angeles la Paris, în luna mai.
“Încheierea relaţiei dintre ei a fost un lucru dificil pentru Johnny (Depp) şi Vanessa”, a declarat o sursă. “Ei se gândesc să rămână o familie unită, pentru că cei doi copii ai lor au fost şi rămân singura prioritate”, a mai spus aceasta.
“Vanessa şi Guy-David au devenit apropiaţi în ultimele luni şi, deşi nu se grăbesc, formează un cuplu acum. Guy-David şi-a exprimat clar sentimentele pentru Vanessa, dar i-a spus că este fericit să îi acorde tot timpul de care are nevoie”, a adăugat sursa.