Johnny Depp e convins că cei doi copii ai săi nu au fost afectaţi de despărţirea dintre el şi Vanessa Paradis, scrie femalefirst.co.uk.
Actorul de 50 de ani şi cântăreaţa şi actriţa de 40 de ani şi-au spus adio în urmă cu un an. Depp insistă să spună cp Lily-Rose (12) şi Jack (11) au înţeles motivele despărţirii.
„Când ai copii, nu este loc pentru minciună, nu trebuie să existe decât adevăr. Orice altceva nu poate fi decât un exemplu negativ, cred. Am fost foarte deschişi, iar ei au fost incredibil de înţelegători. Sunt extrem de mândru de ei, de modul în care au trecut prin asta”, a declarat Depp în cadrul show-ului „This Morning” de la postul tv CBS TV.
În iunie, starul hollywoodian a rupt în sfârşit tăcerea în privinţa despărţirii de Vanessa Paradis, cu care a avut o relaţie de 14 ani.
“Ultimii ani au fost dificili. În unele momente, chiar neplăcuţi, dar asta e natura despărţirilor, cred, mai ales când sunt copii implicaţi”, a povestit Depp.
“Relaţiile sunt foarte dificile”, a adăugat el, “mai ales în domeniul meu, pentru că eşti mereu la distanţă, sau celălalt e mereu la distanţă şi e greu. Nu a fost uşor pentru ea. Nici pentru mine, nici pentru copii”, a adăugat el.
Depp are acum o relaţie cu colega de breaslă Amber Heard (27 de ani), pe care a cunoscut-o în timpul filmărilor la “Jurnalul unui iubitor de rom” (2011), dar… nu a suflat o vorbuliţă despre actuala iubită, în discuţia cu Rolling Stone.