Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Johnny Depp continuă lupta juridică împotriva lui Amber Heard. Ce armă a scos la înaitare

de Redactia Tvmania

Johnny Depp s-a înarmat cu forțe noi în lupta sa juridică cu fosta lui soție, Amber Heard. Avocata Kathleen Zellner, din serialul documentar Netflix „Making A Murderer”, s-a alăturat echipei juridice a actorului.

Johnny Depp continuă lupta juridică cu Amber Heard

Johnny Depp a scos o armă puternică la înaintare în lupta sa juridică cu fosta lui soție, Amber Heard. Actorul s-a aliat cu renumita avocată Kathleen Zellner. Kathleen Zellner este o avocată americană care a lucrat intens pentru anularea condamnărilor pe nedrept. Ea apare și în documentarul Netflix „Making A Murderer”.

Kathleen Zellner s-a alăturat echipei juridice a lui Johnny Depp. Această mișcare din partea actorului vine după ce el a pierdut procesul intentat pentru calomnie tabloidului britanic The Sun, care a publicat un titlu prin care l-a numit “bătăuș de femei”. În martie, lui Depp i s-a refuzat permisiunea de a face apel împotriva deciziei. De asemenea, Johnny Depp încă se luptă în instanță cu Amber Heard, din cauza unui articol de ziar în care ea a descris că a fost victima violenței domestice.

Kathleen Zellner a confirmat că s-a alăturat echipei juridice a lui Depp pentru lupta sa din SUA împotriva lui Heard și a declarat în exclusivitate pentru Page Six că: „Mi-am petrecut ultimii 30 de ani apărând persoane care au fost acuzate în mod fals de nelegiuiri. Îl adaug pe Johnny Depp pe această listă și să mă alătur echipei sale de vis care împărtășesc această percepție și l-au susținut atât de eficient.”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

În ce stadiu ce află procesul intentat de Johnny Depp lui Amber Heard

Zellner se alătură echipei lui Depp – care îi include pe Adam Waldman și Benjamin Chew. Johnny Depp a intentat un proces pentru defăimare împotriva soției lui, cerând daune în valoare de 50 de milioane de dolari, după ce Amber a scris în Washington Post, în 2019, despre experiența personală ca și victimă a violenței domestice. Deși numele actorului nu apare în articol, Depp insistă că lui i-a fost adresat pentru că actrița a susținut anterior că a avut ochii vineți, nasul și buza rupte după un atac din 2015 din Los Angeles. Johnny Depp neagă că a abuzat-o sau agresat-o pe Amber Heard.

În cea mai recentă salvă în acest caz, instanța i-a dat lui Depp acces la telefonul lui Heard, ceea ce speră că va dovedi că ea și-a falsificat rănile pe care a spus că i le-a provocat el. Avocații săi susțin că ea a manipulat fotografiile în care actrița apăre cu ochii vineți. Pe de altă parte, Heard susține că fotografiile sunt autentice.

Printre clienții de seamă pe care i-a reprezentat Zellner se numără Steven Avery, care a fost subiectul serialului documentar Netflix din 2015 și 2018, „Making a Murderer”.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te