Aflat în plină promovare pentru noul său film, „The Forger”, John Travolta a acordat un interviu emisiunii matinale „Good Morning America”, de la ABC, dar foarte repede actorul hollywoodian a deviat conversația transformând discursul cinematografic într-o pledoarie pentru Scientologie.

De la apariția sa în 1953, Biserica Scientologică a stârnit numeroase controverse. Deseori considerată un fel de sectă, starul din „Grease” i-a luat apărarea mișcării fondate de L. Ron Hubbard: „În ultimii 40 de ani, am fost întotdeauna fericit cu experiența mea în sânul Scientologiei… am avut de suportat crize incredibile, iar Scientologia mi-a fost alături. Nici nu-mi trece prin cap să o critic”, declara actorul la începutul lunii pentru „Tampa Bay Times”. La „Good Morning America”, John Travolta și-a reluat discursul explicând că Scientologia a salvat vieți și, mai ales, pe a sa: „Chiar a mea, de mai multe ori, mai ales în momentul în care fiul meu, Jett, a murit. Dacă eu sunt aici și vorbesc cu dvs. este datorită Bisericii Scientologice”, a dezăluit acesta. În 2009, fiul lui Travolta a murit în urma unei crize cardiace. Avea 16 ani și suferea de autism, de sindromul Kawasaki și de crize de epilepsie.

Actorul de 61 de ani a acuzat detractorii Bisericii Scientologice de faptul că nu știu bine despre ce vorbesc, că nu înțeleg fenomenul și i-a sfătuit să citească opera fondatorului mișcării Ron Hubbard – „Scientologia – o nouă viziune asupra vieții”. „Sunt convins că dacă veți citi asta, veți înțelege tot”, a concluzionat John Travolta.

 
Urmărește-ne pe Google News