Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

John Mayer s-a operat la gât

de Redactia Tvmania

Cântăreţul trebuie să-şi menajeze corzile vocale cel puţin o lună, după ce a fost diagnosticat cu granulom al corzilor vocale şi a suferit o intervenţie chirugicală pentru îndepărtarea ţesutului inflamat, relatează femalefirst.co.uk.

„A fost un proces lung de aşteptare pentru a vedea dacă timpul era o alternativă la operaţie, dar chiar şi dupa ce mi-am odihnit vocea două săptămâni, nu s-a schimbat nimic în bine”, a scris John Mayer (34 de ani) pe blogul său.

Această problemă l-a făcut pe cântăreţ să amâne înregistrarea şi lansarea noului său album. John Mayer va folosi perioada de repaus pentru a se relaxa.

„Ar trebui să fiu frustat, dar nu pot să mă gândesc decât la lucruri frumoase… Nu credeam că o să-mi doresc vreodată să pot face din nou ce îmi place; stau noaptea şi visez că sunt iar pe scenă. Singura diferenţă faţă de când aveam 18 ani este că am acest album frumos şi plin de înţelesuri care mă aşteaptă să-l înregistrez. Până atunci, mă duc să călătoresc prin ţară”.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te