Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Joe Jonas a spus în ce film de succes a vrut să joace. În favoarea cărui actor a pierdut rolul. „El a fost cel potrivit”

de Roxana Mirea,

Joe Jonas ardea de nerăbdare să-l joace pe Peter Parker în filmul din 2012, „The Amazing Spider-Man”, dar a pierdut rolul în favoarea lui Andrew Garfield. Pe de altă parte, cântărețul a spus că soția lui, Sophie Turner, îl ajută să devină un actor mai bun, fiind în același timp cel mai mare critic al lui.

Joe Jonas și-a dorit să-l interpreteze pe Spider-Man

Joe Jonas și-a amintit cum a pierdut rolul lui Spider-Man în favoarea lui Andrew Garfield, scrie Page Six.

„Îmi amintesc că acum câțiva ani am dat casting pentru Spider-Man și eram atât de entuziasmat, iar acesta a fost anul în care Andrew Garfield l-a primit”, a dezvăluit membrul trupei Jonas Brothers, în vârstă de 33 de ani, în episodul din această săptămână al podcastului „Just for Variety”.

Evident, el a fost cel potrivit”, a recunoscut cântărețul despre faptul că Andrew Garfield a obținut rolul râvnit.

Joe Jonas a remarcat că regizorul filmului, Marc Webb, „a fost regizor de videoclipuri muzicale”, ceea ce l-a făcut să creadă că are „o șansă”.

Dar știi ceva? Iubesc procesul de audiție, de a te expune și de a trebui să-ți dovedești valoarea”, a spus cântărețul, adăugând că a ajuns la partea de callback a procesului de audiție.

În ceea ce-l privește pe Garfield, el și Emma Stone (Gwen Stacy) – care au ajuns să aibă o relație timp de mai mulți ani – au continuat să joace împreună în „The Amazing Spider-Man 2” din 2014. Actorul, în vârstă de 39 de ani, și-a reluat apoi rolul în filmul de anul trecut „Spider-Man: No Way Home”, în care a jucat Tom Holland, alături de primul star din „Spider-Man”, Tobey Maguire.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Joe Jonas, lecții de actorie de la Sophie Turner

După ce n-a primit rolul lui Spider-Man, Joe Jonas și-a canalizat energia în muzică. Dar când a venit pandemia, iar „turneele nu au fost o opțiune”, el a avut „mult timp” să se concentreze pe perfecționarea abilităților sale actoricești. El a mărturisit că soția lui, Sophie Turner, l-a îndrumat în acest proces.

„Când ai o soție ca Sophie Turner, care este o actriță fenomenală, [fiind] cea care te filmează și te dirijează în tot acest timp, trebuie să dai tot ce ai mai bun din tine„, a împărtășit el, numind-o pe tânăra de 26 de ani „cel mai dur critic al său”.

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te