Chiar în ziua deschiderii Festivalului de la Cannes, Jodie Foster a avut o apariție simplă, dar de efect. Actrița a venit îmbrăcată într-o bluză albă, cu mânecă scurt și guler polo, și o fustă neagră, scurtă până la genunchi. Jodie Foster nu avea părul vopsit; din contră, și-a arătat cu mândrie firele albe, și a ales un machiaj natural.
Actrița de 58 de ani a fost invitată la ceremonia de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes, din 6 iulie. Ea a venit însoțită de soția sa, Alexandra Hedison. Foster și Hedison, o cunoscută fotografă, regizoare și actriță americană, s-au căsătorit în anul 2014.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Jodie Foster, premiată cu Palme d’Or la Cannes 2021
Jodie Foster a primit anul acesta premiul onorific Palme d’Or, la Festivalul de Film de la Cannes. Până acum, șapte dintre filmele lui Jodie Foster au avut premiera la Cannes. A participat prima oară la acest festival în 1976, pe când avea doar 13 ani și a apărut în „Taxi Driver”.
Jeanne Moreau, Bernardo Bertolucci, Jane Fonda, Jean-Paul Belmondo, Manoel de Oliveira, Jean-Pierre Léaud, Agnès Varda și Alain Delon se mai află pe lista artiștilor care au primit, în anii trecuți, trofeul pentru întreaga carieră și pentru realizările din industria filmului.
Sursa foto: Hepta