Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Jodie Comer va juca din nou în regia lui Ridley Scott

de Redactia Tvmania

Actrița britanică Jodie Comer (28 de ani) a încheiat recent filmările la mult-așteptata peliculă a lui Ridley Scott „Ultimul duel” / „The Last Duel” (2021), care se va lansa în această toamnă (inclusiv în România, unde va rula din 15 octombrie). Ea va colabora din nou cu veteranul regizor, la viitorul său film „Kitbag”, povestea lui Napoleon Bonaparte și a soției lui, Josephine, scrie britishperioddramas.com. 

 

Devenită celebră după rolurile din serialele „Prințesa albă” și „Obsesia Evei” (ambele disponibile pe HBO Go), Jodie Comer a terminat recent filmările la cea mai recentă peliculă a lui Ridley Scott „Ultimul duel”, în care a jucat alături de Matt Damon, Adam Driver și Ben Affleck.

Cu un scenariu scris de Matt Damon, Ben Affleck și Nicole Holofcener după cartea lui Eric Jager, povestea plasată în Franța secolului al XIV-lea urmărește povestea duelului pe viață și pe moarte între cavalerul Jean de Carrouges (Matt Damon) și scutierul său, Jacques LeGris (Adam Driver), acuzat că i-a violat nevasta, pe Marguerite de Carrouges (Jodie Comer).

Napoleon și Josephine vor sosi în curând pe ecrane

Tânăra actriță britanică va continua însă colaborarea cu veteranul regizor Ridley Scott (83 de ani), la „Kitbag”. Noul film al marelui cineast, ale cărui filmări sunt programate să înceapă în Marea Britanie în prima parte a anului 2022, îi va avea în prim plan pe însuși Napoleon Bonaparte (Joaquin Phoenix) și pe soția lui, Josephine (Jodie Comer). 

 

Filmul va fi „o viziune originală și personală asupra originilor lui Napoleon Bonaparte și a ascensiunii sale rapide la tron, privită prin prisma relației sale intense și deseori capricioase cu soția și singura sa iubire adevărată, Joséphine de Beauharnais”. 

 

Joaquin Phoenix a fost lansat de Ridley Scott în „Gladiatorul” (2000), în rolul împăratului Commodus, care i-a adus actorului celebritatea și o nominalizare la Oscar pentru rol secundar. El a obținut anul trecut Oscarul pentru cel mai bun actor principal pentru interpretarea din „Joker” (2019).

Joaquin Phoenix a mai fost nominalizat la statuetă pentru rolul titular din „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash” (2005) și pentru interpretarea din „The Master” (2012). 

O interpretare care l-a impresionat pe Ridley Scott

Noua colaborare a lui Jodie Comer cu regizorul Ridley Scott se datorează faptului că marele cineast a fost foarte impresionat de jocul acesteia în „Ultimul duel”. În 2019, actrița a primit un premiu BAFTA și un premiu Emmy pentru rolul asasinei Vilanelle din serialul „Obsesia Evei”, rolul aducându-i încă o nominalizare la Emmy și două la BAFTA, în 2020 și 2021. 

Prolificul regizor Ridley Scott tocmai a terminat filmările la drama „House of Gucci” (2021), care se va lansa pe 26 noiembrie și în cinematografele din România. Aceasta urmărește povestea lui Maurizio Gucci (Adam Driver), nepotul legendarului creator de modă Guccio Gucci.

În 1995, acesta a fost omorât de un asasin plătit de fosta sa soție, Patrizia Reggiani (Lady Gaga). Filmul îi mai are în distribuție pe Al Pacino, Salma Hayek, Jeremy Irons, Jared Leto, Mădălina Ghenea și Jack Huston.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te