Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Joaquin Phoenix şi Rooney Mara au devenit un cuplu la filmări?

de Redactia Tvmania

Actorii Joaquin Phoenix (42 de ani) şi Rooney Mara (31 de ani) filmează de câteva luni pelicula „Mary Magdalene”, scrie publicaţia „New York Post”. Iar o sursă a dezvăluit că cei doi s-au apropiat foarte mult pe platourile de filmare, formând un cuplu de la finele anului trecut.

Cei doi nu au venit la Globurile de Aur, pe 8 ianuarie, pentru că au preferat să „petreacă timp împreună în deşert”.

Joaquin Phoenix şi Rooney Mara

În filmul amintit, Joaquin joacă rolul lui Iisus, iar Rooney este protagonista titulară, Maria Magdalena. Filmările se desfăşoară în principal în Italia, iar în pauzele de la lucru cei doi au fost văzuţi adesea împreună. Purtătorul de cuvânt al actorului neagă insistent că cei doi sunt împreună, spunând că sunt doar prieteni apropiaţi.

Actorii au mai lucrat împreună la pelicula „Her”/„Ea” a lui Spike Jonze, din anul 2013. „Mary Magdalene” va fi lansat anul acesta.

Parte a cercului de apropiaţi ai lui Iisus Hristos, conform Bibliei, Maria Magdalena – a cărei reputaţie negativă şi fictivă de prostituată a apărut în Evul Mediu – a asistat la crucificarea şi învierea acestuia şi a mai fost jucată până acum de actriţe ca Barbara Hershey (în „Ultima ispită a lui Iisus”, 1988), Monica Bellucci (în „Patimile lui Hristos”, 2004) şi Anne Bancroft (în „Iisus din Nazareth”, 1977).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

Galerie foto: 7 filme religioase controversate

Hollywoodul mizează pe filme religioase

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te