Actorii Jim Carrey (49 de ani) şi Jeff Daniels (56 de ani) vor fi din nou „Tăntălăul şi gogomanul”, într-un al treilea film al seriei, scrie deadline.com.
Acum se lucrează la scenariul noii pelicule, iar regizorii primului film, cel din 1994, Peter şi Bobby Farrelly, vor să realizeze şi această parte, după terminarea filmărilor la „The Three Stooges” (2012).
Comedia „Tăntălăul şi gogomanul” a mai avut un prequel, în 2003 („Tăntălăul şi gogomanul: Când Harry l-a cunoscut pe Lloyd”), în care Harry Dunne şi Lloyd Christmas erau Derek Richardson şi Eric Christian Olsen.
Dar pelicula a primit cronici negative şi nu a avut deloc success la public, iar acum Bobby Farrelly vrea să continue – după aproape 20 de ani – povestea celor doi prieteni prostovani.