Jerry Douglas, celebru pentru rolul John Abbott în „Tânăr și neliniștit”, a murit la vârsta de 88 de ani, anunță cnn.com.
de Andra Stana,
Jerry Douglas, celebru pentru rolul John Abbott în „Tânăr și neliniștit”, a murit la vârsta de 88 de ani, anunță cnn.com.
Douglas a început să joace rolul președintelui Jabot Cosmetics „The Young and the Restless” începând din 1982. John Abbott, alături de cei patru copii ai săi, Jack, Traci, Ashley, și Billy, au format una dintre cele mai puternice familii din drama CBS.
CNN mai amintește că Jerry Douglas a părăsit serialul în anul 2006. Atunci, personajul său, John Abbott, a fost ucis. El a mai apărut însă în „Tânăr și neliniștit”. Ultima oară s-a întâmplat asta în 2016, când personajul a apărut în amintirile familiei.
Pe pagina de Twitter a serialului i-a fost adus un omagiu lui Jerry Douglas: „Vă rugăm să vă alăturați nouă pentru a transmite condoleanțe familiei lui Jerry Douglas, cunoscut pentru rolul său de lungă durată ca John Abbott din The Young and the Restless”.
Please join us in sending our condolences to the family of Jerry Douglas, known for his long-running role as the iconic John Abbott on the The Young and the Restless. He will be greatly missed by the Y&R family. ❤️ pic.twitter.com/7Kihvgqiel
— Young and Restless (@YandR_CBS) November 11, 2021
Jerry Douglas s-a născut în Massachusetts, iar talentul său la fotbal i-a adus o bursă la Universitatea Brandeis. A renunțat la planul său de a absolvi Facultatea de Drept pentru a urma actoria și a studiat cu Uta Hagen în New York și Jeff Corey în Los Angeles.
Primul său rol creditat pe IMDB a fost în rolul unui gangster, în filmul „Blast of Silence” din 1961, mai scrie sursa citată.
El a mai apărut în multe show-uri tv și filme, precum: „The Untouchables”, „The Donna Reed Show”, „Gunsmoke”, „Mommie Dearest” și „JFK”. Cu toate acestea, rolul din „The Young and the Restless” l-a făcut faimos în întreaga lume.
Sursa foto: Hepta
Citește și: