Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Superstars jennifer lopez and shakira to perform during the pepsi super bowl liv halftime show 1569528952

Jennifer Lopez şi Shakira vor cânta la Super Bowl 2020

27 September 2019

Două dintre cele mai importante artiste ale momentului – Jennifer Lopez şi Shakira – au confirmat pe reţelele de socializare faptul că vor cânta pe Hard Rock Stadium din Miami pe 2 februarie anul viitor, în pauza finalei Super Bowl Liv.

„Sunt onorată să împart una dintre cele mai mari scene ale lumii cu o artistă ca Jennifer şi să reprezentatăm latinii din SUA şi din toată lumea, şi culmea şi de ziua mea', a zis Shakira (42 de ani), citată de eonline.com. Iar Jennifer a completat-o: „De când am văzut-o pe Diana Ross mi-am dorit să particip şi eu la acest show. Iar acum va fi un moment special, nu doar că este o ediţie aniversară a NFL (n.r. – Liga Profesionistă de Fotbal American a împlinit 100 de ediţii în acest sezon), dar şi pentru că am ocazia să cânt alături de o colegă latino. De-abia aştept să vă arătăm de ce suntem în stare pe cea mai mare scenă a lumii'.

Organizatorii speră că prezenţa celor două dive să crească audienţele show-ului, care au scăzut vertiginos anul trecut, odată cu prezenţa trupei Maroon 5, aspru criticată pentru pentru prestaţia sa.

De-a lungul anilor, ziua Super Bowl-ului (cu meciul final din NFL şi festivităţile de dinainte sau din pauza meciului) a devenit cel mai urmărit program de televiziune din Statele Unite ale Americii, de aici şi mândria artiştilor de a cânta în cadrul acestui eveniment.

Pe Jennifer Lopez o puteţi vedea, începând de azi, pe marile ecrane de la noi. Actriţa şi cântăreaţa în vârstă de 50 de ani face cel mai bun rol din cariera ei de până acum în comedia „Hustlers: Striptease pe Wall Street', în care îi dă viaţă Ramonei o dansatoare la bară. Pentru rolul din acest film, în care nu a avut dublură şi în care execută perfect numere la bara de striptease, J. Lo s-a antrenat timp de 4 luni, una dintre profesoarele ei fiind o fostă artistă de la Cirque du Soleil.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare