Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

După luna de miere, încă o nuntă! Jennifer Lopez și Ben Affleck pregătesc o petrecere nupțială de trei zile

de Cătălina Matei,

Nici nu s-au întors bine din luna de miere petrecută la Paris, că Jennifer Lopez și Ben Affleck se pregătesc de încă o nuntă! La doar o lună de la căsătoria lor desfășurată în secret în Las Vegaz, proaspeții căsătoriți organizează o nouă petrecere nupțială care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. De data aceasta, evenimentul va fi unul de amploare, cu sute de invitați.

În urmă cu o lună, Jennifer Lopez (53 de ani) și Ben Affleck (50 de ani) își legau oficial destinele într-o capelă din Las Vegas. Apoi au plecat în luna de miere, la Paris, însoțiți de copiii lor din căsătorile anterioare, cu excepția mezinului lui Ben, care a rămas alături de mama lui, actrița Jennifer Garner.

Luna de miere a fost una destul de epuizantă pentru actorul din „Batman”, cel puțin așa reiese din fotografiile paparazzilor, în care Ben a fost surprins dormind în timpul unei plimbări cu vaporul pe Sena.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Între timp, cei de la PageSix anunță încă o nuntă pentru proaspătul cuplu. Jennifer Lopez și Ben Affleck  vor organiza o petrecere grandioasă de trei zile și trei nopți, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, la ferma mirelui din Riceboro, statul Georgia.

Evenimentul se va desfășura pe parcursul a trei zile, iar prietenii apropiați și familia sunt invitații mirilor. Totul va începe cu o cină festivă vineri seara, va continua cu ceremonia propriu-zisă sâmbătă, iar celebrările se vor încheia duminică printr-un picnic cu grătar. Surse apropiate artistei au delcarat pentru pageSix că Jennifer Lopez va purta o rochie creație Ralph Lauren, realizată în Italia, iar toată nunta va fi prezentată în paginile publicației Vogue.

Cel care organizează grandiosul eveniment este Colin Cowie, un celebru organizator de nunți. Prețurile specialistului încep de la 25.000 de dolari și pot ajunge la 25 milioane de dolari. El a mai organizat evenimente pentru Oprah Winfrey, Michael Jordan și chiar Jennifer Lopez, în trecut.

De asemenea, presa americană anunță că printre invitați se vor afla și Matt Damon, Jimmy Kimmel, Casey Affleck și Drea de Matteo.

Ce părere are mama Lui Jennifer Lopez despre noul ei ginere, Ben Affleck

Guadalupe „Lupe” Rodríguez l-a simpatizat mereu pe Ben Affleck. Mama lui Jennifer Lopez și-a dorit mereu ca acesta să îi devină ginere, iar dorința i s-a împlinit 18 ani mai târziu. Jurnalista americană Sunny Hostin a dezvăluit de curând, în emisiunea „The View”, ce sentimente are proaspăta soacră vizavi de ginerele său.

„Știam că se vor împăca. Știam că sunt îndrăgostiți”, a declarat Sunny Hostin în timp ce vorbea despre nunta dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Cei doi s-au căsătorit în Las Vegas, în weekend.

„Am vorbit cu mama ei, Lupe, despre asta. Lupe a spus întotdeauna că Ben este adevărata ei dragoste.”, a mai afirmat jurnalista.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te