La aproape 10 ani de când a lansat ultimul ei titlu, Jennifer Lopez revine pe piața muzicală cu un album nou-nouț. „This Is Me…. Now” este titlul noii sale producții care va fi lansată oficial în 2024, pe 16 februarie mai precis.
La aproape 10 ani de când a lansat ultimul ei titlu, Jennifer Lopez revine pe piața muzicală cu un album nou-nouț. „This Is Me…. Now” este titlul noii sale producții care va fi lansată oficial în 2024, pe 16 februarie mai precis.
Jennifer Lopez va lansa pe 16 februarie 2024 mult-aşteptatul album „This Is Me…. Now”, primul său disc de studio din ultimii aproape zece ani, care va ieşi pe piaţă odată cu single-ul „Can’t Get Enough”.
Iar fanii artistei vor avea parte atunci și de o altă surpriză: albumul va fi asociat cu un film care va avea același titlu și la scenariul căruia a contribuit și soțul ei, căruia i-a și fost dedicat de altfel noul material muzical, potrivit People.
Deja pe platformele digitale pot fi ascultate 30 de secunde din această melodie cu care Jennifer Lopez va începe promovarea noului său album, îngemănat cu cel lansat în 2002, „This Is Me… Then”, care include hituri precum „Jenny From The Block” şi este considerat unul dintre cele mai bune produse ale artistei.
În același timp, potrivit unui comunicat al casei sale de discuri, albumul a fost scris şi produs de Lopez şi Roget Chayed, alături de Angel Lopez, Jeff „Gitty” Gitelman, HitBoy, Tay Keith şi INK, printre alţii, şi combină stilul R&B, sonorităţi pop contemporane şi ritmuri de hip-hop.
Noul album pe care Jennifer Lopez îl va lansa anul viitor, pe 16 februarie, va fi asociat cu un film cu acelaşi titlu, regizat de Dave Meyers, „o reimaginare muzicală şi vizuală, narativă, intimă, meditativă, sexy, fantastică şi extrem de amuzantă a vieţii sale amoroase aflate sub lupa publicului”. În același timp, Ben Affleck, soțul artistei, semnează și el scenariul producției.
„Este, în cele din urmă, o odă sinceră adusă drumului parcurs de Jennifer Lopez către autovindecare şi credinţei eterne în finalurile de basm”, se subliniază în comunicatul lansat de casa de producție în legătură cu semnificaţia acestui film.
Pe Prime Video deja a fost lansat un preview al acestui film. Artista în vârstă de 54 de ani prezintă mai multe momente ecoregrafice completate de ceea ce pare afi titlul unei piese: „Acesta sunt eu acum”.
„Această experiență muzicală este o manifestare prin muzică, film și realitate, a călătoriei vieții în căutarea adevărului despre iubire”, apare într-un mesaj de la sfârșitul clipului.
Un alt video distribuit luni o arată pe Jennifer Lopez stând afară, în ploaie, în timp ce citește o scrisoare și o aruncă într-un șemineu. „Când eram o fetiță, când cineva mă întreba ce vreau să fiu când voi fi mare, răspunsul meu a fost întotdeauna… îndrăgostită”, a povestit ea în clip.
Foto: Hepta
Sursa foto: Hepta
Citește și: