Jennifer Lopez, despre cererea în căsătorie a lui Ben Affleck
Jennifer Lopez a dezvăluit că făcea o baie cu spumă când Ben Affleck a cerut-o în căsătorie.
„Sâmbătă seara, în timp ce mă aflam în locul meu preferat (în baia cu spumă), iubitul meu s-a pus în genunchi și m-a cerut în căsătorie„, a împărtășit artista, marți, 12 aprilie, prin intermediul buletinului său „On The JLo”, potrivit Page Six.
Intitulat „Cum s-a întâmplat”, Jennifer Lopez a recunoscut că a fost „luată total prin surprindere” în acel moment.
„M-am uitat în ochii lui zâmbind și plângând în același timp, încercând din greu să-mi dau seama că, după 20 de ani, acest lucru se întâmpla din nou. Rămăsesem literalmente fără cuvinte, iar el a întrebat: „Este un da?” Am spus: „Da, bineînțeles că este un DA”, a povestit artista.
Jennifer Lopez, în vârstă de 52 de ani, a spus că a plâns când Ben Affleck, în vârstă de 49 de ani, a cerut-o în căsătorie și că simplitatea a făcut ca totul să fie cu atât mai romantic.
„Zâmbeam atât de mult și îmi curgeau lacrimi pe față, mă simțeam atât de incredibil de fericită și completă. Nu a fost nimic sofisticat, dar a fost cel mai romantic lucru pe care mi l-aș fi putut imagina vreodată. Doar o sâmbătă seara liniștită acasă, doi oameni care își promit să fie mereu alături unul de celălalt. Doi oameni foarte norocoși, care au primit o a doua șansă la dragostea adevărată”, a mai povestit artista.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Jennifer Lopez, despre semnificația inelului de logodnă
Într-un videoclip care însoțește newsletter-ul ei, Lopez a împărtășit că propunerea a fost „total neașteptată”.
„M-AM LOGODIT! A fost total neașteptat. Iubirea mea Ben a venit și s-a pus în genunchi și a spus niște lucruri pe care nu le voi uita niciodată și a scos un inel și a spus: „Vrei să te căsătorești cu mine?”. Și a fost un moment perfect„, a spus ea.
De asemenea, ea a vorbit despre semnificația diamantului verde din inelul ei de logodnă, explicând că a fost întotdeauna culoarea ei „norocoasă”.
„Mi-a întins un inel și mi-a spus că este un diamant verde. [Verdele este] culoarea mea preferată, este, de asemenea, culoarea mea norocoasă”, a spus ea în videoclip. „Evident că va fi culoarea mea norocoasă pentru totdeauna de acum înainte. Înseamnă atât de mult când cineva se gândește la tine, te iubește și te vede. Și a fost pur și simplu cel mai perfect moment. Mă simt atât de norocoasă. Nu se întâmplă prea des să primești o a doua șansă la dragostea adevărată”.
Citește și: