Jennifer Lopez, atacuri de panică induse de epuizare
Jennifer Lopez este sinceră cu privire la capcanele de a fi o regină a industriei. Artista, în vârstă de 52 de ani, și-a amintit că „s-a simțit paralizată fizic” în timpul unor atacuri de panică severe provocate de epuizare, pe care le-a suferit pe când avea 20 de ani. Ea a pledat pentru importanța somnului în cea mai recentă ediție a newsletter-ul ei, „On the JLo”.
„A existat o perioadă în viața mea în care dormeam între 3 și 5 ore pe noapte. Eram pe platou toată ziua și în studio toată noaptea. Filmam videoclipuri în weekend”, a scris ea, potrivit People. „Aveam 20 de ani și credeam că sunt invincibilă. Până într-o zi, când stăteam într-o rulotă și toată munca și stresul acumulate, împreună cu lipsa somnului, m-au ajuns din urmă.”
Jennifer Lopez a continuat să spună că „a trecut de la a se simți complet normală la a se gândi la ceea ce trebuia să fac în acea zi și dintr-odată am simțit că nu mă pot mișca”.
„Eram complet înghețată„, a scris Lopez. Ea a spus că „nu putea să vadă clar„, iar simptomele fizice „au început să mă sperie și frica s-a amplificat”. Artista a adăugat: „Acum știu că a fost un atac de panică clasic provocat de epuizare, dar nici măcar nu auzisem termenul la vremea respectivă.”
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
„Am crezut că îmi pierd mințile”
Jennifer Lopez a explicat că și-a pus la îndoială sănătatea mintală până când un specialist i-a explicat că trebuie să aibă mai multă grijă în ceea ce privește stilul ei de viață.
„Paznicul meu de pe platou a venit, m-a luat și m-a dus la doctor. Când am ajuns acolo, puteam cel puțin să vorbesc din nou și eram atât de îngrozită încât am crezut că îmi pierd mințile”, a povestit Lopez. „L-am întrebat pe doctor dacă am înnebunit. El a spus: ‘Nu, nu ești nebună. Ai nevoie de somn… dormi între 7 și 9 ore pe noapte, nu bea cofeină și asigură-te că te antrenezi dacă ai de gând să faci atâta muncă'”.
„Mi-am dat seama cât de grave puteau fi consecințele ignorării a ceea ce corpul și mintea mea aveau nevoie pentru a fi sănătoase – și de aici a început călătoria mea spre starea de bine„, a adăugat ea.
De atunci, vedeta și-a propus să trăiască „o viață foarte sănătoasă și echilibrată”, precizând că filozofia ei de wellness a devenit „pro-viață versus anti-îmbătrânire”.
Citește și: