Homepage  / Vedete străine

Jennifer Coolidge, despre regretele din carieră. Sacrificiile pe care le-a făcut de dragul bărbaților. „M-am sabotat singură”

Jennifer Coolidge, despre regretele din carieră. Sacrificiile pe care le-a făcut de dragul bărbaților. „M-am sabotat singură”
8

de Roxana Mirea,

Jennifer Coolidge, cunoscută pentru rolul memorabil în „American Pie”, a reflectat asupra impactului obsesiei pentru bărbați asupra vieții ei profesionale în începutul anilor 2000. Actrița a dezvăluit că, deși a avut parte de un succes imens cu roluri în filme precum „Legally Blonde” și „Zoolander”, a ales să încetinească ritmul carierei pentru a se dedica vieții personale, decizie pe care o regretă profund.

Jennifer Coolidge, despre regretele din carieră  

Jennifer Coolidge, celebra actriță cunoscută pentru rolurile din American Pie și Legally Blonde, a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre cariera sa în cel mai recent interviu acordat publicației The Times. Câștigătoarea premiului Emmy a recunoscut că obsesia pentru bărbați i-a sabotat viața profesională la începutul anilor 2000, când succesul său era în plină ascensiune. 

Reflectând asupra momentului de glorie pe care l-a trăit la începutul anilor 2000, Coolidge a mărturisit că a avut oportunități uriașe, dar a ales să încetinească ritmul carierei pentru a se dedica vieții personale. 

A fost un val incredibil, iar placa mea de surf era acolo și m-am urcat pe ea. Apoi am coborât”, a spus actrița, referindu-se la succesul său în industria filmului, potrivit filmnow.ro.  

M-am sabotat singură și i-aș spune oricărui tânăr: când vine valul, ai curajul să rămâi pe el”, a mai adăugat ea. 

80th Annual Golden Globe Awards – Press RoomIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Jennifer Coolidge și-a sabotat cariera din cauza relațiilor amoroase 

Actrița de 63 de ani a recunoscut că, în acea perioadă, și-a neglijat cariera din cauza unor relații amoroase care, în cele din urmă, nu au dus nicăieri. 

„Îmi doream ca acest tip de care eram obsedată să mă placă, așa că am ieșit complet de pe „piață”. Am irosit o grămadă de timp, iar totul a trecut. O, Doamne, de-aș putea să-mi trăiesc viața din nou, cu siguranță n-aș mai face aceste alegeri.” 

Coolidge a subliniat că nu a fost vorba doar despre o singură relație, ci despre mai mulți bărbați care nu erau potriviți pentru ea. 

„Era vorba de mai mulți bărbați și, ei bine, toată lumea își dorește anumite lucruri în viață la un moment dat. Încercam să am relații cu bărbați indisponibili sau cu acei bărbați care, în adâncul sufletului, urăsc femeile – și cu siguranță am avut câțiva astfel de parteneri.” 

Actrița și-a exprimat regretul pentru deciziile luate, spunând că și-ar fi dorit să fi fost mai concentrată pe carieră. 

„Aș implora oamenii să își anuleze nunta și să accepte acel job. Eram o alegere sigură, am primit atât de multe roluri bune la rând. Am mari regrete, am fost deprimată foarte mult timp.” 

„Opțiunile sunt destul de limitate” 

În ceea ce privește viața sa sentimentală, Coolidge a mărturisit că, spre deosebire de prietenele sale, nu a avut niciodată parte de o relație stabilă. 

„Am prietene care au mers la balul de absolvire în ultimul an de liceu, au găsit un băiat, s-au îndrăgostit și încă sunt cu el.” 

„Eu nu am avut acest noroc, nu a fost niciodată persoana potrivită. În plus, opțiunile sunt destul de limitate. Mă simt ca un cal într-un țarc și nu am găsit încă un armăsar care să fie compatibil cu ce sunt eu. Simt că trebuie să explorez și alte țarcuri.” 

 Chiar dacă nu a avut prea mult noroc în dragoste, Jennifer Coolidge a subliniat că este recunoscătoare pentru prietenii săi. 

„Singurul lucru pe care l-am făcut bine în această viață este că am prieteni incredibili de care nu mă voi despărți niciodată.” 

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton