Actriţa se gândeşte să-şi schimbe numele după ce se căsătoreşte cu Justin Theroux (41 de ani), anunţă femalefirst.co.uk.
O sursă a spus: „Jen s-a sfătuit cu psihoterapeutul ei şi echipa de management despre ce s-ar întâmpla dacă devine Jennifer Theroux pe plan profesional.
Ea devenise stereotipul fetei nefericite în dragoste după ce a fost părăsită de Brad Pitt. Acum simte că nu mai este pe cont propriu. Îşi doreşte un nou început şi vrea ca toată lumea să ştie că este îndrăgostită de Justin.”
Jennifer Aniston (44 de ani) ştie că schimbarea de nume i-ar putea afecta câştigurile, dar crede că este deja destul de faimoasă.
„Este un pas important. Trebuie să se sfătuiască în privinţa felului în care îi va afecta afacerile.
Câştiga bani fiind Jennifer Aniston, dar mulţi oameni cred că, din moment ce este atât de faimoasă, nu va conta că îşi schimbă numele.
Nu a luat o decizie finală, dar este ceva la care ţine şi se poate ca astea să fie ultimele ei zile sub acest nume”, a adăugat sursa.