Jennifer Aniston se pare că se bucură de o nouă poveste de dragoste secretă cu Jon Hamm, în timp ce fostul ei soț, Brad Pitt, ar avea și el o relație cu o altă femeie.
Jennifer Aniston se pare că se bucură de o nouă poveste de dragoste secretă cu Jon Hamm, în timp ce fostul ei soț, Brad Pitt, ar avea și el o relație cu o altă femeie.
Jennifer Aniston, în vârstă de 53 de ani, ar fi început o poveste de dragoste cu actorul din „Mad Men”, Jon Hamm, în vârstă de 51 de ani. Se pare că cei doi ar avea o relație secretă. Între timp, fostul ei soț, Brad Pitt, în vârstă 58 de ani, ar fi curtat-o pe modelul Emily Ratajkowski, în vârstă de 31 de ani, însă acest lucru a fost negat de o sursă apropiată.
Jennifer Aniston și Brad Pitt au fost căsătoriți în perioada 2000-2005, înainte ca el să o părăsească și să se căsătorească cu Angelina, după ce a cunoscut-o pe platoul de filmare al filmului „Mr and Mrs Smith”. El și Angelina au fost împreună până în 2019, în timp ce Jen a continuat să se întâlnească cu Justin Theroux, în perioada 2015-2017.
Acum, actrița din „Friends” se pare că este îndrăgostită până peste cap de Jon Hamm. O sursă a declarat pentru Woman’s Day că Jennifer l-a plăcut întotdeauna pe Jon, dar momentul nu a fost niciodată potrivit, asta până acum, potrivit Express.co.uk.
„S-au mai intersectat și înainte, dar ea a avut întotdeauna un soț lângă ea. Nu și de data aceasta!”, a spus sursa. „Și nu există nicio îndoială că Jon este complet cucerit de Jen.”
Pe de altă parte, au existat zvonuri că Jennifer Aniston s-ar fi întâlnit cu Brad Pitt de câteva ori în ultima vreme. În plus, surse au declarat că mama lui Brad, Jane, i-ar încuraja „să se căsătorească din nou.”
Totuși, mai multe surse au sugerat că Brad Pitt ar avea o nouă relație, însă nu își dorește ceva serios.
„Se întâlnește cu cineva, dar nu are o relație serioasă”, a declarat o sursă pentru People. „Își trăiește cea mai bună viață în aceste circumstanțe. Brad ia cina cu copiii săi mai mici atunci când aceștia sunt cu toții în L.A. Copiii sunt mai mari acum, au propria lor viață și prieteni. Brad are încă o relație destul de bună cu ei.”
În septembrie anul trecut, Jennifer Aniston a confirmat că este singură, dar pregătită pentru o nouă relație. Ea i-a spus lui Bruce Bozzi în cadrul podcastului „Lunch with Bruce”: „Cred că este timpul. Cred că sunt pregătită să mă împart cu altcineva, nu am vrut mult timp și mi-a plăcut să fiu cu adevărat propria mea femeie fără să fac parte dintr-un cuplu.”
Sursa Foto: Hepta