Jason Momoa luptă pentru protejarea oceanelor
Jason Momoa a devenit protector al oceanelor și în viața reală. Înainte de conferința ONU pentru Oceane de la Lisabona, actorul a făcut un apel în ceea ce privește protejarea resurselor marine. Actorul a fost numit avocat al Programului Națiunilor Unite pentru viața din adâncuri.
În „Aquamam”, Jason Momoa interpretează un erou care se străduiește să protejeze adâncurile subacvatice de pe Terra. Acum, el a decis să ducă această luptă și în viața reală în contextul în care oceanele lumii au devenit tot mai ameninţate, potrivit digi24.ro.
„Oceanul nostru este în pericol. Dacă suntem ambițioși, dăruiți și avem speranță, putem face o schimbare. Fără un ocean sănătos, planeta noastră, așa cum o știm, nu ar exista. Trebuie să încercăm să îndreptăm această greșeală față de copiii și nepoții noștri, din cauza iresponsabilității noastre, să avem grijă de viitor și să trăim din nou în armonie cu natura”, a declarat Jason Momoa în cadrul unui eveniment organizat pe o plajă din Portugalia înaintea Conferinţei ONU pentru Oceane, care a început luni în capitala Portugaliei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Jason Momoa, ambasadorul ONU pentru Mediu
Aproximativ 7.000 de participanţi, de la şefi de state la activişti de mediu au fost așteptați să participe la această conferință, care a fost amânată din 2020 până în acest an din cauza pandemiei de coronavirus.
Jason Momoa a fost aplaudat de zeci de tineri activişti din diverse ţări. Actorul va deveni în curând ambasadorul Programului ONU pentru Mediu în cadrul campaniei „Life Below Water”.
„Cu mare respect, admirație și umilință, mă alătur familiei ONU și mă angajez în această activitate de importanță critică: gestionarea, protejarea și conservarea Oceanului și a tuturor creaturilor vii de pe frumoasa noastră planetă ALBASTRĂ.
Trebuie să încercăm să îndreptăm greșelile pe care le-am făcut față de copiii și nepoții noștri, să schimbăm cursul gestionării noastre iresponsabile și să creăm un impuls pentru un viitor în care omenirea să poată trăi din nou în armonie cu natura”, a scris Jason Momoa pe Instagram, în dreptul unei imagini în care apare alături de cei doi copii ai lui.
„Oceanul nostru este în pericol”
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a fost prezent alături de Jason Momoa la acel eveniment şi a prezentat scuze publice în numele generaţiei sale, care nu a luptat suficient pentru a combate schimbările climatice, a salva oceanul planetar şi a proteja biodiversitatea.
„Chiar şi astăzi acţionăm prea lent… şi continuăm să mergem în direcţia greşită”, a declarat Antonio Guterres, referindu-se la industria combustibililor fosili. „A sosit timpul ca aceste comportamente să fie condamnate cu fermitate”, a adăugat secretarul general al ONU.
„Este o mare onoare pentru mine să primesc ștafeta naturii din partea trimisului special al Secretarului General al ONU pentru Ocean. A sosit momentul să acționăm. Oceanul nostru este în pericol. Dacă combinăm ambiția, dăruirea și speranța, putem schimba rezultatele.
Fără un Ocean sănătos, viața pe planeta noastră, așa cum o cunoaștem, nu ar exista. Cu aceasta, predau ștafeta naturii următoarei generații, care va constitui viitorii noștri lideri. Generația care ne reamintește care este miza. Cea căreia îi împrumut vocea și platforma mea pentru a o proteja”, a scris actorul pe Instagram.
Oceanele acoperă 70% din suprafaţa planetei, generând mai mult de jumătate din oxigenul de pe Terra şi absorbind 25% din totalul emisiilor de dioxid de carbon, însă schimbările climatice duc la creşterea temperaturii apei marine şi a nivelului mării.
Aproximativ 11 milioane de tone de deşeuri din plastic ajung în oceanul planetar în fiecare an, o cantitate care se va tripla până în 2040 dacă producţia şi utilizarea plasticului nu vor fi reduse, potrivit mai multor studii ştiinţifice.
Sursa Foto: Hepta
Citește și: