Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Janet Jackson dezvăluie secretele regimului ei minune

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa de 46 de ani a vorbit în premieră despre cum a ajuns din nou la silueta visată, după ce fusese surprinsă în repetate rânduri de presă într-o formă nu foarte flatantă, dezvăluind că nu se cântăreşte niciodată şi nu se poate abţine de la merele cu caramel, mâncarea ei favorită.

Potrivit lui Janet, dieta Nutrisystem, a cărei purtătoare de cuvânt a devenit recent, e responsabilă pentru forma ei de invidiat, relatează People.

„Nu ştiu cât am pierdut în greutate, pentru simplul fapt că stau departe de cântar. Nu cred că e sănătos să te cântăreşti tot timpul”, a explicat ea.

„Îţi pregăteşti singură eşecul, iar corpurile femeilor au fluctuaţii în fiecare lună. În anumite perioade ale lunii, avem tendinţa de a ne «umfla»”, a adăugat vedeta.

Janet spune că Nutrisystem “funcţionează, pur şi simplu. Nu trebuie să te înfometezi ca să ajungi acolo unde-ţi doreşti”. De asemenea, ea insistă că nu a renunţat nici la mâncărurile favorite, chiar şi cele… interzise: “Iubesc merele cu caramel. Nutrisystem nu are aşa ceva, deci asta e mâncarea cu care trişez”.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te