;
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Jane Eyre

„Jane Eyre”, varianta BBC, se poate vedea la Happy Channel

4 January 2021

Cele patru episoade ale miniseriei britanice „Jane Eyre' (2006) vor fi difuzate de Happy Channel joi, 7, și vineri, 8 ianuarie, de la ora 18.00, câte două episoade.

Rămasă orfană la o vârstă foarte fragedă și fără nicio sursă de trai, mica Jane Eyre (Georgie Henley) cade pe capul mătușii Reed (Tara Fitzgerald), care e departe de imaginea rudei iubitoare. După ceva vreme în care este nevoită să îndure răutățile verilor ei și nedreptățile mătușii, fata e trimisă la Lockwood, un pension pentru tinerele sărace. Nici aici viața nu este prea roz, iar anii de uceinicie îi aduc încă o suferință, moartea celei mai bune prietene. La 19 ani, tânăra Jane Eyre (Ruth Wilson) este gata să înfrunte orice în viață și pornește spre prima sa slujbă. A fost angajată de către menajera conacului Thornfield Hall, doamna Fairfax (Lorraine Ashbourne), să fie guvernanta micuței Adele (Cosima Littlewood), fiica stăpânului domeniului, Edward Rochester (Toby Stephens). Aparent, acesta este necăsătorit și o curtează pe frumoasa Blanche Ingram (Christina Cole).

 

Un succes

Miniseria de patru episoade este una dintre numeroasele adaptări ale romanului „Jane Eyre', scris de Charlotte Brontë în 1847. De această dată, cele trei ore și 50 de minute au fost produse de BBC pentru BBC One, pe care a fost difuzat în 2006. A fost considerată în general un succes, convingând criticii și câștigând numeroase premii și nominalizări, printre care: o nominalizare la Globul de Aur (pentru actrița Ruth Wilson) și trei premii Emmy (pentru regie artistică, costume și hairstyling) și un BAFTA (pentru machiaj și hairstyling). La data premierei, The Guardian scria: „În noua versiune a BBC, Toby Stephens reușește un Rochester deopotrivă macho și vulnerabil, iar Ruth Wilson face o Jane puternică'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare