Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dornan

Jamie Dornan nu a părăsit în mod oficial franciza „50 Shades of Grey”

25 February 2015

Părăsește sau nu Jamie Dornan distribuția următoarelor două părți din filmul „50 Shades of Grey” („Fifty Shades Darker” și „Fifty Shades Freed”, n.r.)? Aceasta a fost întrebarea pe care fanii poveștii lui Ana și a lui Christian Grey și-au pus-o de când zvonurile cum că actorul de 32 de ani ar renunța la rol și-au făcut apariția în presă.

Dornan

Deși toată lumea aștepta un răspuns oficial din partea lui Jamie Dornan, până acum nu există decât o explicație venită din partea reprezentantului său.

Acesta a negat toate zvonurile spunând că acestea se bazează pe o simplă „conjunctură”, și anume că nu s-a decis nimic concret în ceea ce privește următoarele două ecranizări. De menționat că Sam Taylor-Johnson și-a exprimat dorința de a renunța la drepturile regizorale pentru viitoarele părți ale peliculei. De vină ar fi, spun surse citate de Daily Mail, discuțiile pe care le-a avut cu scriitoarea E.L. James, autoarea trilogiei „50 Shades of Grey”.

„Sam nu mai vrea să se ocupe de următoarele părţi. Cei de la Universal ştiu bine această situaţie şi o înţeleg”, a declarat recent un apropiat al regizoarei. „Relaţia ei cu Erika (autoarea cărților) a devenit toxică.”

Motivul principal pentru care cele două s-au tot certat sunt scenele de sex din film. Taylor-Johnson a dorit să pună accentul şi pe povestea dintre cei doi, iar E. L. James a insistat să fie adăugate mai multe scene cu sex.

Ieri, TVmania a scris despre presupusa decizie luată de actorul de 32 de ani. El ar fi cedat rugăminților soției sale, Amelia Warner, care nu a fost deloc încântată să-l vadă pe tatăl copilului ei în rolul lui Christian Grey. Mai mult, nici Dornan nu ar fi fost prea încântat de criticile usturătoare pe care le-a primit.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare