Actorul va juca alături de Tina Fey în serialul „30 Rock”, dar nu a vrut să dea prea multe detalii despre rolul său. Întrebat despre cum își va pune anprenta asupra celorlalte personaje din serial, Marsden a răspuns:
„Nu vă pot spune nimic. Voi avea o apariție de șase episoade în serial, cam ce a făcut Matt Damon anul trecut”, a declarat Marsden pentru publicația Huffington Post.
„Nu vă pot spune. Mi-aș dori să o pot face”, a mai spus el.
Marsden nu a vrut să spună dacă personajul jucat de el va avea o relație de iubire cu cel interpretat de Tina Fey- Liz Lemon.
Următorul film în care joacă Marsden este „Bachelorette”, în care mai apar și Kirsten Dunst și Isla Fisher. Pelicula se află deja în post-producție și va apărea în 2012 pe marile ecrane.