Actorul, care s-a despărțit de colega de breaslă Ahna O'Reilly (29 de ani) în 2011, spune că îi era greu să cunoască femei din cauza timidități, relatează femalefirst.co.uk.
Actorul, care s-a despărțit de colega de breaslă Ahna O'Reilly (29 de ani) în 2011, spune că îi era greu să cunoască femei din cauza timidități, relatează femalefirst.co.uk.
„Mereu am fost puțin timid când cunoșteam femei. Am devenit mai bun la asta și pot să vorbesc deschis la prima întâlnire. În mod evident, trebuie să fiu atent la ce spun în unele cazuri, dar de obicei totul decurge foarte natural.”
La începutul anului, James Franco (36 de ani) a flirtat cu o fană în vârstă de 17 ani pe Instagram. Deși și-a recunoscut greșeala, actorul a fost acuzat că întreaga întâmplare era un truc publicitar pentru promovarea noului său film, „Palo Alto”.
„Nu-mi pasă. Am încercat să abordez problema culturii celebrității în moduri diferite și prin asta m-am expus la genul acesta de critici.”