Actorul James Franco (33 de ani) – pe care îl vom vedea pe marile ecrane din România din 12 august, în „Rise of the Planet of the Apes” – spune că ceremonia de acordare a Oscarurilor din acest an nu a fost atât de slabă din cauza lui.
Franco a explicat, pentru „Playboy” că prea mulţi scenarişti netalentaţi au participat la scrierea glumelor din spectacol şi rezultatul a fost pe măsură:
„Prea mulţi bucătari care n-ar fi trebuit să gătească au făcut-o. Au existat câţiva scenarişti pe care managerul meu a încercat să-i aducă în scenă, ca Judd Apatow (care a scris „Virgin la 40 de ani” – n.r.), care a scris câteva replici foarte amuzante, dar care nu au fost folosite”.
Franco regretă că a acceptat să se îmbrace ca Marilyn Monroe pe scenă: „Am fost atât de enervat încât mă gândeam să cad intenţionat şi speram să-mi cadă rochia. Iniţial, trebuia să cânt ca Cher şi apoi să apară ea pe scenă, dar s-a renunţat la asta când Cher şi cântecul din «Burlesque: Vis împlinit» nu au fost nominalizaţi.
Le-am spus «Oamenii vor ţine minte doar asta de la spectacol». Dar m-am săturat să mă lupt. «Te vei îmbrăca la fel ca Marilyn Monroe. Va fi amuzant», mi-au spus. Eu îmbrăcat ca o femeie nu sunt deloc amunzant”, a concluzionat pe drept cuvânt Franco.